Caz şocant la Andrid. O minoră de 15 ani, suspectată că întreţine raporturi sexuale cu tatăl natural, a fost scoasă de urgenţă din sânul familiei de către asistenţii sociali din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi internată într-un centru de plasament.
Mama fetei a depus plângere la Poliţia din Carei, acuzându-şi soţul că profită de fiica sa, iar oamenii legii investighează cazul.
Potrivit poliţiştilor sătmăreni, tatăl fetei, în vârstă de 43 de ani, recidivist pentru furt calificat, neagă acuzaţiile care i se aduc, iar minora refuză să vorbească despre cele întâmplate. Ea a fost supusă unor investigaţii ginecologice care au confirmat faptul că a întreţinut raporturi sexuale.
Surse din anturajul familiei susţin că cei doi, tată şi fiică, dormeau într-o cameră şi împărţeau acelaşi pat, afirmaţii susţinute şi de mama fetei.
Şefa Serviciului Abuzuri din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Satu Mare, Mihaela Bonea, a precizat că minora a fost consiliată şi beneficiză în continuare de consiliere din partea specialiştilor, urmând ca în viitor să mai fie supusă unor examene ginecologice şi psihiatrice.
Mihaela Bonea a mai precizat că dacă tatăl fetei nu va fi reţinut de poliţie, fata va fi scoasă definitiv din familie şi va rămâne la Centru. Şi mama fetei urmează să fie consiliată de către asistenţii sociali. Minora este elevă în clasa a IX-a la o şcoală de Arte şi Meserii.
În paralel cu Protecţia Copilului, şi Poliţia a demarat propria anchetă, iar dacă tatăl fetei va fi găsit vinovat se va întoarce după gratii. Acesta riscă până la 7 ani de închisoare pentru incest şi între 3-10 ani pentru act sexual cu un minor.