În această perioadă, echipajele de polițe ale Biroului Rutier Satu Mare, acționează zilnic pe D.N.19 A în localitățile Dorolț și Petea, pentru fluidizarea traficului rutier, având în vedere numărul mare de vehicule aflat în așteptare pe sensul de ieșire din țară.
În acest context, în data de 7 ianuarie, în jurul orei 23, un conducător auto de 56 ani, domiciliat în municipiul Rădăuți, județul Suceava, conducând ansamblu de vehicule compus din autoutilitară și semiremorcă, a efectuat în Petea o manevră de depășire pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule aflate în așteptare, circulând pe sensul opus de mers.
A fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă, iar ca măsură complementară i s-a reținut permisul de conducere pentru 30 de zile.