Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Moldovan Gheorghe Octavian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea de operaţiuni fictive, prev. de art. 9 al. 1, lit.c din L.241/2005 cu aplic.art. 5 C. pen.
Moldovan Gheorghe Octavian – administrator de drept şi de fapt la SC. A&A Mineral Rocks SRL Negreşti Oaş, jud. Satu Mare, a dispus în luna decembrie 2012 înregistrarea în contabilitatea societăţii a unei facturi fiscale emisă în numele unei societăţi „fantomă” în valoare de 99.820 lei, reprezentând achiziţia fictivă a unor servicii nereale, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a sumei de 32.200 lei (19.320 lei – TVA şi 12.880 lei – impozit pe profit ).
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.
La soluţionarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.