Pe măsură ce înaintează ancheta în cazul Jmekerului cu Audi, care a spulberat cu mașina o terasă din Centrul Nou, aflăm detalii din ce în ce mai interesante, care aduc aminte de alte cazuri celebre asemănătoare (vezi accidentul provocat de Țânțaș jr.).
Surse din Spitalul Județean ne-au informat că, deși părinții lui Florin Tarța s-au prezentat la Poliție încă de sâmbătă seara, imediat după accident, să "negocieze" pentru odrasla lor, acesta a fost lăsat să doarmă liniștit în noaptea care a urmat, să se odihnească după atâtea peripeții, și abia duminică s-au urnit oamenii legii să și facă ceva concret.
Dimineața i-au găsit mașina într-o șură din Lipău, pe baza informațiilor primite de la membrii familiei și abia după aceea l-au dus pe băiatul năzdrăvan la Spitalul Județean pentru a i se preleva probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței altor substanțe suspecte în organism.
Asta s-a întâmplat duminică după-amiază la orele 14.08 fix. Adică la aproape 20 de ore după ce Florin Tarța a intrat intenționat cu mașina în terasa amenajată în fața cazinoului din Centrul Nou!
Proba de sânge a fost trimisă la Institutul Medico-Legal din București, dar e lesne de ghicit că rezultatul nu va avea nici o relevanță. Mai ales că, între timp, procurorii l-au și lăsat liber pe beizadeaua mămicii, adică, în termeni juridici, îl cercetează “sub control judiciar”.
Orasul este plin cu ”baietii de bani gata”. Pana nu se va gasii un POLIȚIST adevarat , cu care nu se poate ”negocia”,deci pana atunci nu va fii liniste. Nu se mai respecta legile.Acest mutant trebuia lasat fara permis de conducere. Acum va plati pagubele si peste 2-3 luni va intra din nou printre mese pline cu oameni nevinovati. Sunt foarte curios cum se va aplica legea.Mas media sa fie vigilienta!