Locale Altele
Luni, 9 Decembrie 2019
Luni, 9 Dec 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
A condus drogat și a fost reținut
Poliția Satu Mare  - Joi, 5 Octombrie 2017

La data de 4 octombrie a.c., ora 14.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au depistat în trafic, un bărbat, de 46 de ani, din localitatea Nisipeni, care se afla la volanul unui autoturism în municipiul Satu Mare, fiind sub influența unor substanțe psihoactive.

În fapt, conducătorul auto a fost testat cu dispozitivul de unică folosință, pentru identificarea substanțelor psihoactive din salivă, rezultatul fiind pozitiv. Astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe de urină, rezultatul acestora confirmând că bărbatul se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența susbtanțelor psihoactive. Față de șofer s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată pentru dispunerea de măsuri preventive.

Tags: sofer drogat  retinut  
648 vizite
Distribuie pe