Locale Altele
Sambata, 20 Octombrie 2018
Sam, 20 Oct 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Călăuzele maghiare adună migranții irakieni deja de pe teritoriul județului Satu Mare
Poliția de Frontieră  - Duminica, 5 Noiembrie 2017

La nivelul ITPF Sighetu Marmației – STPF Satu Mare s-a declanșat sâmbătă o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.30, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat pe raza localității Oar, jud. Satu Mare, două autoturisme care staționau în apropierea frontierei de stat.

Din acestea au coborât cinci persoane care s-au îndreptat înspre linia de frontieră, moment în care polițiștii de frontieră au procedat la reținerea acestora.

Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor, ocazie cu care s-a constatat că persoanele care au coborât din autoturisme sunt cetățeni irakieni, trei adulți, cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani și doi minori, cu vârste 6 şi 9 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Totodată, poliţiştii de frontieră au stabilit că în cele două maşini se aflau trei cetățeni maghiari și un român, care i-au călăuzit pe cei cinci, până în apropierea frontierei de stat cu Ungaria, cetăţenii irakieni intenţionând să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

Cetățenii irakieni sunt cercetați de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar cei trei cetățeni maghiari și cetățeanul român pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi.

Totodată, pe numele celor patru persoane cercetate pentru trafic de migrați au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Tags: calauze  maghiari  migranti  frontiera  
201 vizite
Distribuie pe

Bărbați reținuți după ce au furat dintr-o locuință
Vineri, 19 Octombrie 2018
Doi bărbați bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale...   continuare

Alți 13 taximetriști au fost sancționați de polițiști
Vineri, 19 Octombrie 2018
Alte 13 persoane care efectuau activități de taximetrie au fost sancționate de polițiști la data de 18 octombrie a.c.   continuare

Mercedes Benz furat din Danemarca, oprit la P.T.F. Urziceni
Vineri, 19 Octombrie 2018
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Mercedes Benz...   continuare

Taximetriștii sătmăreni amendați de polițiști
Miercuri, 17 Octombrie 2018
Taximetriștii sătmăreni au fost sancționați ieri, 16 octombrie a.c., de către polițiștii Biroului Rutier Satu Mare în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului Satu Mare.   continuare

Soția se pregătea să îmbăieze copilul, soțul i-a dat cu ciocanul în cap până a băgat-o în comă
Marti, 16 Octombrie 2018
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat referat cu propunere de arestare preventivă...   continuare