Judecătorii Tribunalului Satu Mare au dispus miercuri arestarea pe o perioadă de 30 de zile a suspectului principal în cazul triplei omucideri de la Apa, Răzvan Rentea, nimeni altul decât fiul, respectiv nepotul victimelor.
Procurorii l-au reținut pe acesta imediat după înmormântarea părinților și bunicii sale, care a avut loc marți după-amiaza la Apa, iar după audierile de rigoare au cerut și obținut arestarea sa preventivă, pentru ca acesta să nu dispară în timpul cercetărilor.
Potrivit procurorilor care se ocupă de caz, pistele au dus la Răzvan Rentea pe baza mai multor dovezi materiale, filmări ale unor camere de supraveghere și declarații ale martorilor, însă acesta neagă categoric că ar fi săvârșit crimele de care e acuzat.
El este suspectat că și-ar fi ucis părinții și bunica în urma unor neînțelegeri referitoare la un apartament din Satu Mare, pe care el ar fi vrut să-l vândă pentru a-și achita niște datorii la jocurile de noroc, iar părinții nu ar fi fost de acord cu tranzacția.