Locale Altele
Luni, 14 Octombrie 2019
Luni, 14 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Alți patru tineri au fost prinși de polițiști cu mii de petarde
Poliția Satu Mare  - Vineri, 29 Decembrie 2017

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat, în municipiul Satu Mare, doi tineri, de 14, respectiv 16 de ani, ambii din Satu Mare care dețineau asupra lor 1.924 bucăți pocnitori, din categoria celor interzise la deținere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.

Tot joi, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat, în localitatea Agriș, un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate, care avea asupra sa 3.960 bucăți de petarde, din categoria celor interzise la deținere.

Și polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică, au identificat, pe raza localității Coca, un tânăr, de 21 de ani, din Gherța Mică, având asupra sa 1.090 bucăți de petarde, din categoria celor interzise la deținere.

În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice, fără drept.

 

Tags: tineri  petarde  infractiuni  
727 vizite
Distribuie pe