În perioada 29–31 decembrie 2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au acționat în vederea prevenirii deținerii și comercializării de obiecte pirotehnice, acționând cu preponderență în zona piețelor din municipiul Satu Mare.
În cadrul activităților desfășurate, au fost identificate 13 persoane cu vârste cuprinse între 25 și 59 de ani din județul Satu Mare, care aveau asupra lor obiecte pirotehnice interzise la deținere și comercializare.
Astfel, polițiștii au constatat comiterea a 13 infracțiuni de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 3.608 obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, din categoria celor interzise la deținere.