Locale Altele
Duminica, 18 Noiembrie 2018
Dum, 18 Nov 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
S-a urcat băut la volan, a pierdut controlul și a lovit o mașină parcată
Poliția Satu Mare  - Luni, 12 Februarie 2018

Polițiștii Formațiunii Poliție Rutieră din cadrul Poliției Negrești Oaș au fost sesizați la data de 11 februarie a.c., despre faptul că pe o stradă din oraș Negrești Oaș a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În fapt, un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Coșbuc din Negrești Oaș, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul volanului lovind un auto ce era parcat regulamentar, pe respectiva stradă.

În urma testării persoanei de la volan cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 

Tags: sofer baut  negresti oas  eveniment rutier  
434 vizite
Distribuie pe

Încă un biciclist accidentat grav. Șoferul nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație.
Joi, 15 Noiembrie 2018
Un biciclist, de 69 de ani, a suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier produs miercuri, pe raza municipiului Satu Mare.   continuare

A furat bunuri dintr-o locuință din Căuaș. Hoțul a fost prins în Tășnad.
Miercuri, 14 Noiembrie 2018
Patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției oraș Tășnad au identificat la data de 13 noiembrie a.c., un bărbat, care avea asupra lui mai multe bunuri...   continuare

Biciclistă rănită grav la Carei
Miercuri, 14 Noiembrie 2018
O biciclistă, de 61 de ani, a suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier produs ieri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Carei. La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției   continuare

Cel mai cunoscut hoț din Satu Mare prins din nou în flagrant
Luni, 12 Noiembrie 2018
Cunoscutul hoț, Zoltan Kallo, și-a început săptămâna în nota lui obișnuită: la furat! După ce săptămâna trecută a fost prins în flagrant în două rânduri de polițiștii locali...   continuare

Biciclist rănit ușor în urma unui accident rutier la Carei
Luni, 12 Noiembrie 2018
Un biciclist, de 78 de ani, a fost rănit ușor în urma unui eveniment rutier produs pe fondul neasigurării la efectuarea unui viraj la stânga. Duminică, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați prin apelul unic de urgențe...   continuare