Locale Altele
Marti, 12 Noiembrie 2019
Marti, 12 Nov 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Tânăr prins de jandarmi cu droguri în Micro 17. S-a ales cu dosar penal.
Jandarmeria Satu Mare  - Luni, 3 Septembrie 2018

La sfârşitul săptămânii trecute, o patrulă de jandarmerie aflată în serviciu în municipiul Satu Mare, în cartierul Micro 17 a observat o persoană de sex masculin care îşi confecţiona ţigări.

La apariţia oamenilor legii, tânărul s-a speriat, încercând să arunce bunurile pe care le avea în mână.

În fapt, B.R. a încercat să-şi confecţioneze ţigarete, folosind vegetale uscate care erau ambalate în plicuri de mici dimensiuni.

Patrula a procedat la identificarea tânărului, iar ulterior a trecut la efectuarea controlului corporal, ocazie cu care au descoperit asupra acestuia două plicuri cu vegetale uscate şi mai multe foiţe pentru confecţionarea ţigaretelor.

Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii  Deţinere de droguri de risc pentru consum, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele tinerilor. Actele de sesizare au fost înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Tags: tanar  droguri  dosar penal  
669 vizite
Distribuie pe