O biciclistă, de 61 de ani, a suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier produs ieri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Carei.
La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în municipiul Carei.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 57 de ani, din localitatea Carei, aflându-se la volanul unui autoturism la intersecția străzii P-ța 1 Mai cu Calea Armatei Române nu a acordat prioritate de trecere în sensul giratoriu unei femei, de 61 de ani, din aceeași localitate, care se afla pe bicicletă, intrând în coliziune cu aceasta.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a femeii, de 61 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.