Un accident cu pagube materiale s-a produs aseară în localitatea Petea.
Un autoturism condus de un cetățean ceh în vârstă de 32 de ani a intrat în depășirea neregulamentară a coloanei de tiruri și a intrat în coliziune cu un microbuz condus din sens opus de un bărbat de 38 de ani din Suceava.
După impact, microbuzul a ricoșat în alte două tiruri care staționau în coloană. Din verificările efectuate polițiștii au stabilit faptul că bărbatul din Suceava înainte de impact vorbea la telefonul mobil fără a folosi sistemul mâini libere și a avut alte preocupări de alta natura a-i distrage atenția.
Astfel că s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce în cazul ambilor șoferi.
Din fericire nici o persoană nu a suferit vătămări corporale, au rezultat doar pagube materiale.