Locale Altele
Sambata, 1 Aprilie 2023
Sam, 1 Apr 2023
”Export” de măști chirurgicale pentru Germania, blocat la Vama Petea. Măștile vor fi distribuite gratuit sătmărenilor
Prefectura Satu Mare  - Vineri, 24 Aprilie 2020

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au indisponibilizat 300.000 măști chirurgicale ce urmau să ajungă în Germania.

Joi, 23 aprilie, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din România, două autoutilitare înmatriculate în România, una marca Citroen Jumper condusă de către un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, din județul Maramureș, iar cealaltă marca Renault Mastre condusă tot de către un cetățean român de 43 de ani din județul Bihor.

Cele două mijloace de transport erau încărcate cu 150 de colete ce conțineau 300.000 măști chirurgicale faciale, în trei straturi și urmau să ajungă în Germania.

Însă, conform legislației în vigoare (Anexa 1 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 428 din 12.03.2020), exportul acestor produse este interzis.

Reprezentanții Direcției Regionale Vamale Cluj au aplicat firmei expeditoare o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 lei, iar marfa a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Prefectul Radu Bud a luat legătura, în această după-amiază, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și a solicitat acestuia ca aceste măști să fie  distribuite gratuit, prin intermediul primăriilor, sătmărenilor, ceea ce s-a și aprobat.

Tags: masca  transport  germania  petea  
2494 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Darius Ţânţaş rămâne în arest