Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat un referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul B.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor faptă prev. și ped. De ar 188 al. 1 C. pen, inculapt față de care s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore în data de 24.06.2020, ora 22.00 până la data de 25.06.2020 ora 22.00.
În referatul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarele:
La data de 24 iunie 2020, în jurul orelor 21.00, organele de poliție au fost sesizate prin serviciul SNUAU 112 de numitul F.G. cu privire la faptul că pe strada Vasile Lucaciu din loc. Negrești-Oaș, jud. Satu Mare, pe spațiul verde din fața imobilului cu nr.53 a fost găsit cadavrul unei persoane de sex masculin ce prezenta mai multe leziuni la nivelul corpului.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că în data de 24 iunie 2020, în intervalul orar 16.00 -21.00, în timp ce se afla la domiciliul său din loc. Negrești-Oaș, str. Vasile Lucaciu, nr.53, jud. Satu Mare, cu intenția directă de a ucie, i-a aplicat numitului F.I. lovituri repetate, în zone vitale ale corpului, respectiv un număr de 25 de lovituri, din care trei penetrante la nivelul toracelui, abdomenului și a regiunii cervicale, cu un corp tăietor înțepător, posibil cuțit, cu consecința producerii decesului numitului F.I.
Referatul, împreun cu dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare. Î
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare în data de 25.06.2020 a emis mandatul de arestare preventivă față de inculatul B.D. pe o durată de 30 de zile.
La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale.