Vineri, 2 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au reținut un tânăr, de 19 ani, din municipiul Satu Mare, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tentativă la furt calificat.
Astfel, acesta este bănuit că în noaptea de 01/02 ianuarie a.c., în jurul orei 03.15, ar fi forțat ușa de acces al unei societăți comerciale din Satu Mare și ar fi pătruns în interior, după care a părăsit localul, fără a sustrage vreun bun.
Față de tânărul, de 19 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.