Locale Altele
Duminica, 24 Ianuarie 2021
Dum, 24 Ian 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Doi afgani reţinuţi în localitatea Apa
Poliția de Frontieră Satu Mare  - Vineri, 8 Ianuarie 2021

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrătorii IPJ Satu Mare, au reţinut doi cetăţeni afgani care intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Germania.

Persoanele vor fi predate Biroului pentru Imigrări Satu Mare la finalul cercetărilor.

În data de 07 ianuarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrătorii IPJ Satu Mare, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate. 

Astfel, în localitatea Apa, au fost depistate două persoane de sex masculin,  care nu vorbeau limba română și nu dețineau documente de călătorie valabile. Imediat, cei doi cetățeni străini au fost conduși la sediul instituției, iar din primele verificări s-a stabilit că ambii sunt din Afganistan, în vârstă de 15, respectiv 26 de ani. Cei doi au declarat că intenţionau să meargă în Germania.

Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la finalul cercetărilor, cei doi vor fi predaţi de către poliţiştii de frontieră lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare.

1775 vizite
Distribuie pe