Locale Altele
Vineri, 3 Februarie 2023
Vin, 3 Feb 2023
Au furat carduri din poșeta unei femei și au făcut shopping
Poliția Satu Mare  - Vineri, 20 Ianuarie 2023

La data de 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Serviciul de Investigații Criminale, au identificat persoanele care ar fi sustras din poșeta unei femei de 58 de ani bunuri, precum și două carduri bancare, cu care ulterior ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare.

Astfel, doi tineri, în vârstă de 22 și 23 de ani, ambii din județul Satu Mare, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

572 vizite
Distribuie pe