Locale Altele
Vineri, 3 Februarie 2023
Vin, 3 Feb 2023
Au vrut să iasă din țară pe la Vama Petea, dar ”au uitat” că au permisele de conducere suspendate
Poliția de Frontieră Satu Mare  - Duminica, 22 Ianuarie 2023

În data de 21 ianuarie, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în România.

În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că dreptul de a conduce al cetățeanului român a fost suspendat. Cu privire la cele constatate, șoferul a declarat că nu avea cunoștință de faptul că dreptul de a conduce îi fusese suspendat.

Câteva ore mai târziu, s-a prezentat pe ieșire un alt cetățean român, în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza județului Neamț. Acesta conducea un autoturism marca Skoda Octavia, înmatriculat în România.

Și de această dată s-a constatat că persoana avea permisul de conducere suspendat, bărbatul declarând că nu cunoștea acest aspect.

În ambele cauze, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

572 vizite
Distribuie pe