Locale Altele
Luni, 16 Septembrie 2019
Luni, 16 Sept 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Contrabandişti ucraineni, reţinuţi cu focuri de armă
Sergiu Lenghel  - Miercuri, 4 Noiembrie 2009

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au confiscat peste 25.500 pachete de ţigări de contrabandă, provenite din Ucraina si a căror destinaţie era piaţa neagră de desfacere din România.

 

Pentru reţinerea traficanţilor, care nu s-au supus somaţiilor verbale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase focuri de avertisment în plan vertical.

 

În urma acţiunii declanşate în colaborare cu autorităţile din Ucraina, au fost reţinute 8 persoane, cetăţeni ucraineni, aceştia fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

 

În noaptea de 3 spre 4 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Negreşti-Oaş au desfăşurat o acţiune specifică în zona de competenţă pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu produse accizabile din tutun, de provenienţă ucraineană.

Astfel, la ieşire din localitatea Negreşti Oaş, au observat un autoturism marca Ford Transit, aflat în atenţia poliţiştilor de frontieră, al cărui şofer a încercat să evite controlul autorităţilor, intrând pe o stradă lăturalnică.

 

Un echipaj al Poliţiei de Frontieră a pornit în urmărirea autoturismului, acesta fiind găsit abandonat pe un teren agricol.

La controlul autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit în interior 51 colete, învelite în folie neagră, ce conţineau 25.500 pachete ţigări, marca Viceroy, de provenienţă ucraineană.

 

Întrucât existau suspiciuni că ţigările găsite în autovehicul ar putea proveni din activităţi de contrabandă, la nivelul Sectorului PF Negreşti Oaş a fost declanşată imediat o acţiune pentru identificarea şi reţinerea contrabandiştilor.

 

Astfel, o jumătate de oră mai târziu, la aproximativ 50 metri distanţă de linia de frontieră, poliţiştii de frontieră au observat, pe direcţia localităţii Moişeni şi a cabanei Sâmbra Oilor, două grupuri de persoane care se deplasau spre teritoriul ucrainean. Persoanele au fost somate verbal de poliţiştii de frontieră, însă cei în cauză au ignorat somaţiile şi au încercat să fugă, profitând de vegetaţia abundentă.

 

Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă în plan vertical, cu respectarea procedurilor legale, astfel încât să nu existe răniţi şi să nu fie încălcat teritoriul statului vecin.

 

Trei persoane au fost reţinute, iar în urma verificărilor s-a constatat că sunt cetăţeni ucraineni. De asemenea, imediat au fost informate şi autorităţile de frontieră ucrainene, care au reţinut alte 5 persoane implicate în activitatea infracţională, descoperind şi ele nouă baxuri de ţigări.

 

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată ca probă la dosarul cauzei, urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la măsura confiscării. În prezent, cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră sătmăreni, în colaborare cu autorităţile de frontieră din Ucraina, sub îndrumarea procurorilor DIICOT– Biroul Teritorial Satu Mare, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Tags: contrabandisti  focuri  arma  tigari  ucraina  
954 vizite
Distribuie pe