La data de 13 septembrie, în jurul orelor 18:00, polițiștii rutieri negreșteni au fost sesziați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DC5 în localitatea Bocicău din județul Satu Mare.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 de ani, din Bocicău, în timp ce conducea un moped, ar fi pierdut controlul acestuia, căzând și suferind leziuni ușoare.
Tânărul a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Totodată, i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că mopedul nu este înmatriculat.
Verificările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul neîmnatriculat sau neînregistrat.