Locale Altele
Miercuri, 15 Iulie 2020
Mie, 15 Iul 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Suranyi Krisztian a mai vrut să jefuiască o casierie - VIDEO
Florin Răchitan  - Sambata, 14 Noiembrie 2009

Devenit cunoscut după ce în vară a comis cel de-al doilea jaf de la casieria RDS de la podul Golescu, copiind aproape la perfecţie primul jaf comis în primăvară, Suranyi Krisztian a vrut să dea o nouă lovitură.

 

De data aceasta a fost prins în timp ce încerca să jefuiască o casă de schimb valutar de pe Bulevardul I.C. Brătianu, colţ cu strada Gheorghe Doja, chiar lângă pizzeria Borsalino.

 

Cunoscut ca elev cu probleme la Liceul German „Johann Ettinger”, tânărul de 18 ani a fost prins la cinci zile după ce a comis jaful de la casieria RDS, dar a fost cercetat în stare de libertate.

 

Profitând de această situaţie, el a încercat să jefuiască vineri o casă de schimb valutar, dar a intrat, fără să-şi dea seama, într-o capcană a poliţiştilor, care l-au prins pe loc şi l-au băgat în arest.

 

În cadrul unei conferinţe de presă organizată sâmbătă, comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Liviu Tăut, şi poliţiştii care l-au prins pe tânăr, agent-şef principal Felician Jurj şi comisarul-şef Vlad Boşca din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au prezentat detaliile acţiunii.

 

Ei au declarat că tânărul era monitorizat încă de când a fost pus în libertate de instanţa de judecată, iar în ultimele zile Poliţia a fost anunţată de patronul casei de schimb valutar, care la rândul lui a fost anunţat de casieriţă, că l-a observat pe Suranyi Krisztian cum petrecea mult timp studiind zona şi activitatea din casa de schimb valutar.

 

Suspectându-l că vrea să dea o nouă lovitură, poliţiştii au pregătit prinderea lui în flagrant, aşteptând să intre în acţiune, dar asigurându-se, totodată, că nu-şi va putea pune în aplicare planul.

 

În după-amiaza zilei de vineri, Krisztian Suranyi şi-a făcut curaj şi a intrat în casa de schimb valutar având faţa acoperită cu o bandana, cu gluga trasă peste o şapcă de baseball ce îi acoperea capul şi ţinând un cuţit în mâinile pe care purta mănuşi chirurgicale.

 

Realizând că nu are cum s-o ameninţe cu un cuţit pe casieriţa aflată în spatele geamului securizat, el a încercat să forţeze uşa încuiată a casieriei, însă fără succes. Speriat de acest eşec, a renunţat la continuarea acţiunii şi a încercat să fugă, dar la ieşirea din incintă îl aşteptau cei doi poliţişti, împreună cu un coleg de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare, comisarul Ovidiu Bonta.

 

Băiatul a reuşit să se strecoare printre ei, dar poliţiştii l-au urmărit pe trotuarul de pe strada Gheorghe Doja, reuşind să-l prindă după câţiva metri de alergătură.

 

Krisztian Suranyi le-a declarat imediat poliţiştilor că nu a vrut să rănească pe nimeni şi avea cuţitul la el doar pentru a speria casieriţa. Ulterior le-a povestit cum şi-a făcut planurile pentru comiterea acestui nou jaf şi i-a lăsat mască pe oamenii legii susţinând că a ales o casă de schimb valutar situat în buricul târgului fiindcă în zona respectivă, profitând şi de aglomeraţie, avea şanse mai mari de scăpare, pe mai multe trasee. Nu ştia, însă, că este urmărit, ceea ce înseamnă că nu a fost atent chiar la toate detaliile.

 

În ceea ce priveşte motivaţia sa, Krisztian a declarat, senin, că avea nevoie de bani şi aceasta i s-a părut cea mai uşoară metodă de a face rost de o sumă mai mare. Reamintim cititorilor că la jaful din 24 iunie de la casieria RDS, Krisztian a reuşit să fugă cu 2.800 RON, pe care i-a şi spart în câteva zile pe haine de firmă, pantofi şi distracţie.

 

Atunci a avut un complice, dar de data aceasta a acţionat singur. El a fost reţinut pentru 24 de ore, petrecându-şi noaptea în arestul Poliţiei, iar în după-amiaza zilei de sâmbătă a fost prezentat  Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, care a eliberat pe numele său un mandat de arestare preventivă pe 29 de zile.

 

Comandantul Poliţiei, Liviu Tăut, a declarat că, de data aceasta, Krisztian Suranyi riscă o pedeapsă cu închisoarea între 2 şi 7 ani. Poliţiştii care l-au prins vor fi recompensaţi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

 

Urmăriţi mai jos imagini filmate de poliţişti în timpul flagrantului:


Tags: suranyi krisztian  jaf  valuta  


3950 vizite
Distribuie pe