Locale Altele
Miercuri, 20 Noiembrie 2019
Mie, 20 Nov 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ţepe prin sms-uri
Sergiu Lenghel  - Joi, 4 Martie 2010

Poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi cu privire la mai multe cazuri de înşelăciuni prin telefon. Mesaje de genul "Felicitări, în urma tragerii la sorţi, Altex v-a desemnat câştigătorul unui telefon Nokia N-95 şi 3.000 euro..." au ajuns la unii sătmăreni, care au picat în această capcană şi s-au ales cu o ţeapă.

 

Modalitatea prin care se lucrează este simplă. Odată recepţionat sms-ul, în momentul în care apelaţi numărul de telefon indicat, veţi fi redirecţionat către un robot, care vă comunică faptul că aţi fost desemnat câştigător şi vă invită să reveniţi, întrucât operatorul este în legătură telefonică cu un alt câştigător.

 

Apelând din nou, cel care vă răspunde la telefon se prezintă ca fiind din partea unei societăţi comerciale cunoscute Altex, Real, Praktiker, etc şi vă solicită datele personale.

De asemenea, există situaţii în care puteţi fi contactaţi de către persoane care se prezintă ca fiind reprezentanţi ai Instituţiei Prezidenţiale sau ai partidelor politice şi care solicită sprijin  financiar pentru bolnavii ce au nevoie de o intervenţie chirurgicală urgentă.

 

Directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, Valentin Breban, afirmă că până la ora actuală nu s-a depus nicio plângere legată de mesajele primite pe telefonul mobil, însă dacă vor exista, acele persoane vor fi trimise la Poliţie, fiind de competenţa lor astfel de cazuri.

"Un domn a venit la noi cu o reclamaţie, însă a fost un apel primit de la cineva, care îl dădea drept mare câştigător al unui premiu de 4.000 euro. I-a spus să cumpere zece cartele telefonice, să depună nişte bani într-un cont şi să îi dea datele personale" - a precizat Breban.

Tags: teapa  sms  politie  
1082 vizite
Distribuie pe