Locale Altele
Marti, 1 Decembrie 2020
Marti, 1 Dec 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Cetăţean ucrainean arestat pentru contrabandă
Poliţia de Frontieră  - Duminica, 15 August 2010

Cetăţeanul ucrainean reţinut de poliţiştii de frontieră în cazul de contrabandă petrecut în noaptea de 12 spre 13 august in zona de competenţă a SPF Negreşti-Oaş a fost arestat preventiv.

 

În cursul zilei de 13 august, cetăţeanul ucrainean Yuriy K., în vârstă de 34 de ani, reţinut de poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş cu propunere de arestare preventivă.

 

Judecătoria Negreşti-Oaş a dispus arestarea preventivă a cetăţeanului ucrainean pentru o perioadă de 29 de zilei, acesta fiind depus în arestul IPJ Satu Mare.

 

Totodată, în cadrul întrevederii de frontieră cu autorităţile ucrainene, poliţiştii de frontieră sătmăreni au fost informați că grănicerii din țara vecină au reţinut în timpul cercetării evenimentului, pe partea ucraineană, trei personae care transportau 6 baxuri de ţigări – 3.000 pachete – marca Jin Ling, cu timbru fiscal ucrainean.

 

În data de 12 august, în jurul orei 22.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negreşti Oaş au observat un grup de persoane care transportau mai multe baxuri cu ţigări. Grupul a fost somat prin voce, nu s-a supus somaţiei, iar poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, executând 12 focuri de avertisment. Persoanele au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin. Poliţiştii de frontieră sătmăreni au reţinut un cetăţean ucrainean şi 39 de baxuri de ţigări Viceroy cu timbru fiscal ucrainean.

 

795 vizite
Distribuie pe