Fostul deputat UDMR, Pecsi Ferenc, este cercetat de DNA pentru fraude cu fonduri europene. Acesta este acuzat că ar fi folosit și prezentat documente și declarații false pentru obținerea sumei de 100.000 de euro, bani din fonduri PHARE. Fostul deputat infirmă acuzațiile și spune că instanța va arăta că DNA se înșală. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
PECSI FERENC, preşedinte al Asociaţiei Forumul Întreprinzătorilor Satu Mare, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire şi prezentare de documente şi declaraţii false care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene, în formă continuată,
NAGY MATE ANDRAS, administrator al S.C. Ego Trade SRL Borş, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la folosirea şi prezentarea de documente şi declaraţii false care au avut ca scop obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene,
KUI RITA KRISZTINA, administrator al S.C. Artistic Design SRL Satu Mare, în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la folosirea şi prezentarea de documente şi declaraţii false care au avut ca scop obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene,
COSMA DORIN GAVRIL, administrator la SC Ferum SRL Satu Mare, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la folosirea şi prezentarea de documente şi declaraţii false care au avut ca scop obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene,
ZUKK ISTVAN, cetăţean maghiar, administrator la S.C. Multiserv 2000 Bt Ungaria, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la folosirea şi prezentarea de documente şi declaraţii false care au avut ca scop obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Asociaţia Forumul Întreprinzătorilor Satu Mare, asociaţie patronală având ca principal scop apărarea şi reprezentarea intereselor întreprinzătorilor particulari, a derulat în perioada septembrie 2007 – august 2008, două proiecte finanţate cu fonduri PHARE, respectiv „Executarea stagiilor necesare pentru crearea unui incubator de afaceri şi a unui centru de pregătire în Satu Mare” şi „Dezvoltarea capacităţilor manageriale ale întreprinderilor mici şi mijlocii prin cooperare transfrontalieră, în domeniul protecţiei mediului”.
Pe parcursul derulării celor două contracte de grant, Pecsi Ferenc, în calitate de preşedinte al Asociaţiei, cu complicitatea inculpaţilor Nagy Mate Andras, Kui Rita Krisztina, Cosma Dorin – Gavril şi Zukk Istvan, a realizat un mecanism de fraudare a fondurilor europene. Acest sistem a vizat interpunerea, între Asociaţie şi societăţile comerciale prestatoare de servicii în cadrul proiectelor, a unei firme controlate de inculpatul Pecsi Ferenc, respectiv S.C. Konf Tour SRL Satu – Mare.
În concret, Asociaţia Forumul Întreprinzătorilor Satu Mare a achitat din fondurile europene către firmele reprezentate de complicii Nagy Mate Andras, Kui Rita Krisztina, Cosma Dorin – Gavril şi Zukk Istvan mai multe contracte de prestări servicii întocmite în fals şi a căror valoare a fost supraevaluată.
Ulterior, pentru a putea intra în posesia acestor sume de bani, Pecsi Ferenc i-a determinat pe inculpaţii Nagy Mate Andras, Kui Rita Krisztina, Cosma Dorin – Gavril şi Zsukk Istvan să încheie în fals, cu S.C. Konf Tour SRL, în numele societăţilor comerciale pe care le reprezentau, mai multe contracte de consiliere pe care le-a achitat exact din banii încasaţi din prestările de servicii în derularea celor două proiecte.
În această modalitate, Pecsi Ferenc a obţinut pe nedrept fonduri băneşti în valoare de 112.331 lei din bugetul general al Comunităţii Europene.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se constituie parte civilă în cauză cu suma de 104.695,06 euro, reprezentând fonduri PHARE şi 120.263,79 lei reprezentând cofinanţarea de la bugetul de stat.
Nu au fost luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării acestei pagube întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpaţilor.
Fostul deputat neagă toate acuzațiile
„Cei de la DNA habar nu au cu ce se mânâncă aceste fonduri PHARE. Cele două proiecte au fost derulate în mod legal, iar afirmațiile celor de la DNA sunt calomnioase.
Aceste proiecte au trecut prin multe filtre, fiecare linie bugetară a fost supusă unui raport de audit financiar. Mai mult, Garda Financiară, organul cel mai competent în acest sens, nu a găsit nicio neregulă, iar acum mă trezesc cu acuzații din partea DNA!“, a declarat Pecsi Ferenc.
Acesta este de părere că toate probleme au apărut din vina unei foste angajate.
„I-am făcut denunț penal pentru delapidări, iar acum încearcă să se răzbune“, a mai spus fostul deputat.