Locale Altele
Miercuri, 17 August 2022
Mie, 17 Aug 2022
Poliţist de frontieră, prins cu maşina burduşită cu ţigări
Poliţia de Frontieră  - Duminica, 8 Mai 2011

Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare a demisionat din Poliția de Frontieră Română după ce a fost depistat în trafic având în autoturism țigări provenite din magazine de tip duty free.

 

Agentul de poliție Ștefan P., în vârstă de 33 de ani - aflat în concediu de odihnă - a fost oprit în trafic, în seara zilei de vineri,  în municipiul Satu Mare, de către polițiști din cadrul IPJ Satu Mare.

 

În portbagajul mașinii sale au fost descoperite 4.770 pachete de țigări. Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

           

Agentul și-a prezentat demisia din Poliția de Frontieră Română ulterior momentului depistării.

 

Conducerea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare se dezice de asemenea fapte care aduc atingere calității de funcționar public cu statut special și care prejudiciază grav imaginea instituției. La nivelul IJPF Satu Mare au fost declanșate cercetări pentru a stabili contextul și modalitatea prin care agentul de poliție a încălcat legea.

1419 vizite
Distribuie pe