Pe lângă florile oferite femeilor participante la trafic, poliţiştii au aplicat şi două sancţiuni contravenţionale constând în reţinerea permiselor în vederea suspendării în cazul a două conducătoare auto sătmărence, de 22 şi 35 de ani.
Ele au fost sancţionate pentru neacordare de prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, respectiv pentru conducerea unui autovehicul cu o concentraţie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Deşi două conducătoare auto au rămas fără permise de 8 Martie, o statistică a Serviciului Rutier arată că femeile sunt mai precaute în trafic, spre exemplu din totalul de 377 de permise suspendate de poliţişti de la începutul anului, doar 44 au aparţinut persoanelor de sex feminin, restul contravenienţilor fiind bărbaţi.