Jandarmii negreşteni acţionează pe linia prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică
Miercuri, în jurul orei 9.00, jandarmi din cadrul Grupei Supraveghere şi Ordine Publică Negreşti-Oaş au participat în colaborare cu angajaţi ai S.C. ELECTRICA S.A. la o acţiune comună pe linie de prevenire şi combatere a furtului de energie electrică, în localitatea Călineşti Oaş.
Cu acest prilej jandarmii împreună cu lucrătorii de la S.C. Electrica S.A. au constatat că la un imobil se sustrage energie electrică fără a fi contorizată.
Persoana în cauză a fost identificată ca fiind Iacob D., în vârstă de 61 de ani, cu domiciliul în localitatea Călineşti Oaş.
Pe numele celui în cauză au fost întocmite actele de constatare pentru fapte susceptibile a fi infracţiunea de „ furt de energie electrică”, faptă prevăzută şi sancţionată de Art. 85, alin. 1 , din Legea 13/2007 coroborat cu art.208 din C.P. , respectiv „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, faptă prevăzută şi sancţionată de Art. 85, alin. 4, din Legea 13/2007, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.