În ultimii 10 ani, românul „Viktor Talic” (aşa a cerut să fie numit în articol) a condus un microbuz prin Europa, transportând mărfuri şi persoane. Călătoriile sale, care uneori se întind pe 50 de ore aproape fără somn.
continuare
Asociaţia Consult Scolari din Satu Mare a derulat în perioada ianuarie – mai 2013 patru serii de cursuri adresate persoanelor din regiunea transfrontalieră, din judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg, care au fost interesate de formarea de noi abilităţi din perspectiva activităţilor profesionale pe care le desfăşoară. Cursurile fac parte dintr-o serie de activităţi derulate în cadrul proiectului cu titlul „Construire Piaţă şi Depozit Frigorific pentru Dezvoltarea Economiei şi Comerţului Transfrontalier”, acronim PIACCSARNOK, cod HURO/0802/114, implementat de Asociaţia Consult Scolari în parteneriat cu Primăria Csengersima din Ungaria.
continuare
Urmează încă o scumpire a carburanţilor la pompele OMV Petrom, peste câteva zile. Vestea scumpirii a fost dată miercuri de oficialii companiei. Ei nu au făcut însă vreo referire la dimensiunea majorării. De data aceasta, şoferii români vor plăti mai mult din cauza conflictelor din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu.
continuare
Petroliştii au scumpit benzina mult peste creşterea costurilor cu materia primă, scumpire care nu s-a regăsit, în ciuda vânzărilor mai mari, şi în profituri mai mari, de unde şi suspiciunea că "benzinarii" îşi ascund banii în paradisurile fiscale.
continuare
Sătmărenii care se înscriu printre primii în reţeaua numită Point Club, care tocmai şi-a deschis filiala în România, au ocazia să câştige sume fabuloase de bani, cu o investiţie foarte mică şi fără obligaţii împovărătoare. Fiind nou-intrat pe piaţa de marketing din ţară, Point Club are nevoie de promovare prin membri noi, plătiţi regeşte.
continuare
În cazul în care Parlamentul va aduce modificări ordonanţei privind contractele de credit, milioane de români vor fi nevoiţi să semneze alte acte adiţionale la cele abia parafate.
continuare
România este singurul stat mebru UE din toate cele zece ţări care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, care plăteşte către UE mai mult decât absoarbe din fondurile europene. Astfel, România este singura ţară din UE în poziţia de plătitor net la bugetul comunitar, cu un sold negativ de 455,9 milioane euro în perioada 2007-2009, şi o rată de absorbţie a fondurilor de coeziune de numai 10,1% în acelaşi interval.
continuare
România a scăpat, în cifre, de recesiune, adică în ultimele trei luni de anul trecut evoluţia economiei a fost mai bună decât cea din perioada similară din 2008, susţin economiştii români.
continuare
Cele patru cincinale de după 1990 aveau să aducă desăvârşirea omului nou, după un proiect întocmit cu şase luni înainte de prăbuşirea comunismului. Mai erau 173 de zile până la fuga cu elicopterul, timp suficient pentru planuri mari.
continuare
Fondul Monetar Internaţional urmează exemplul Comisiei Europene şi amână tranşa a treia a împrumutului până în ianuarie, din cauza crizei politice şi a rezultatelor economice slabe.
continuare
Din 2010 România ar putea avea un nou minister: Ministerul Dobânzilor. Anul viitor, statul ar putea avea de plătit dobânzi de până la 1,6% din PIB, adică mai mult decât bugetul pe anul acesta pe care îl au Transporturile, de 1,4% din PIB.
continuare
Se anunţă un sfârşit de an pe muchie de cuţit pentru economia românească. Leul dă semne de slăbiciune, acordul cu FMI pare a fi în pericol iar statul trebuie să împrumute în numai două luni circa două miliarde de euro pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor.
continuare
În timp ce în numai câteva luni prognozele oficiale despre economia românească au trecut de la creştere economică de 2,5% la o scădere de 4% şi, în final la o recesiune de 8% din PIB şi în timp ce în fiecare zi sute de patroni stau la cozi interminabile pentru a-şi depune dosarul de faliment, din cauza crizei sau a forfetarului, Guvernul Boc nu face nimic pentru a salva economia.
continuare
Tot mai mulţi români, dar şi firme vor să renunţe, din diferite motive, la serviciile companiilor de telefonie fixă şi mobilă. Motivele sunt legate în principal de criza economică, multe familii – unele având 2-3 abonamente la reţelele de telefonie mobilă, plus altele pe reţelele fixe - încercând să facă economii prin scurtarea convorbirilor sau chiar rezilierea abonamentelor.
continuare
Pentru unii clienţi ai băncilor plata ratei este un motiv lunar de enervare, mai ales în ultima perioadă, pentru că dobânzile au crescut, cu excepţia celor ale creditelor cu dobândă fixă. Pentru a înţelege de ce are de plătit rata la o anumită dobândă şi a fi sigur că banca nu a strecurat vreo greşeală în calcul, clientul poate efectua trei paşi simpli.
continuare
Zeci de mii de români negociază cu băncile reeşalonarea ratelor la credite pe timp de criză, soluţie agreată atât de băncile mari, cât şi de cele mici. Clienţii ajung să ceară (ori băncile oferă, după caz) restructurarea împrumuturilor în condiţiile în care tot mai multe persoane întârzie cu plata ratelor lunare şi chiar se confruntă cu scăderea veniturilor.
continuare
Percheziţii, confiscări, legitimări de persoane. Comisarii Gărzii Financiare au căpătat de ieri atribuţii sporite, printr-o ordonanţă de urgenţă al cărei scop declarat este îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii.
continuare