Locale Altele
Miercuri, 12 Mai 2021
Mie, 12 Mai 2021
Zeci de copii din comunități marginalizate au învățat la ”Școala din grădină”
Marti, 20 Aprilie 2021
Timp de șase luni, 48 de copii împreună cu familiile lor, din două comunități marginalizate din Satu Mare și Baia Mare, au participat la programul de educație pentru un stil de viață sănătos atât prin activități de grădinărit cât și prin activități educaționale și de informare, menite să îmbunătățească condițiile de trai ale acestora.    continuare

Municipiul Satu Mare iese din Scenariul Roșu, se deschid restaurantele
Luni, 19 Aprilie 2021
În municipiul Satu Mare rata incidenței cumulate în ultimele 14 zile este de 2,15 la mia de locuitori și, conform reglementărilor legale, intră în vigoare începând cu data de 20.04.2021 ora 00,00 măsurile specifice scenariului galben pentru restaurante, cafenele, sălile de jocuri și sălile de spectacole.    continuare

Echipa PNL Negrești-Oaș a făcut o acțiune de ecologizare pe râul Tur
Duminica, 18 Aprilie 2021
La inițiativa președintelui Organizației PNL Negrești-Oaș, Ioan Savu, liberalii oșeni au făcut sâmbătă o acțiune de curățare a malurilor râului Tur, de la Km 9 până la stația de captare, de unde se distribuie apa spre locuințele negreștenilor.    continuare

Comemorări la Hodod și Lelei, unde a început eliberarea județului Satu Mare de regimul bolșevic maghiar în 1919
Vineri, 16 Aprilie 2021
În organizarea asociațiilor județene ale cadrelor militare în rezervă...    continuare

Centrul de vaccinare de la Școala ”Bălcescu-Petofi” se mută pe Bulevardul Cloșca, unde vor fi disponibile numai vaccinuri Pfizer
Vineri, 16 Aprilie 2021
Pentru un acces mai facil la vaccinare, centrul de vaccinare de la Școala ”Bălcescu-Petofi”...    continuare

Concerte ale Cvintetului Brass al Filarmonicii ”Dinu Lipatti” la casele de copii din județul Satu Mare
Vineri, 16 Aprilie 2021
În perioada 15-16 aprilie, Cvintetul Brass al filarmonicii a susținut o serie de concerte educative...    continuare

Consilierul local Victor Cernea propune un stimulent de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut din Satu Mare
Vineri, 16 Aprilie 2021
Consilierul local liberal Victor Cernea a înregistrat ieri un proiect de hotărâre prin care propune acordarea...    continuare

Adrian Cozma anunță reabilitarea drumului dintre Tășnad și Supur
Vineri, 16 Aprilie 2021
Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a avut o întâlnire de lucru cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Mariana Ioniță...    continuare

De Paște, premii și surprize pentru întreaga familie la Shopping City Satu Mare
Joi, 15 Aprilie 2021
În apropierea sărbătorilor de Paște, Shopping City Satu Mare își invită vizitatorii să se lase inspirați de atmosfera caldă și colorată de primăvară și să aleagă daruri inspirate pentru familie și prieteni.    continuare

Complexul Aurora, renovat și modernizat din fonduri europene
Miercuri, 14 Aprilie 2021
Probabil nu există sătmărean pe care să nu-l lege amintiri frumoase de restaurantul, barul sau separeul celui mai mare hotel din centrul orașului, Complexul Aurora, iar unul dintre motivele...    continuare

O nouă fabrică de componente de avioane la Medieșu Aurit
Miercuri, 14 Aprilie 2021
Universal Alloy Corporation Europe SRL, membră a Grupului Montana Aerospace AG alături de Alu Menziken SRL, dezvoltă un proiect de investiție într-o facilitate de extrudare a aluminiului...    continuare

Asociația Stea și Pirita Children lansează ”Cartea mea de grădinar”
Miercuri, 14 Aprilie 2021
Având experiența rezultatelor benefice ale terapiei prin horticultură obținute în cei peste 5 ani de activitate în acest domeniu dar și punând preț pe alimentația sănătoasă care ajută la dezvoltarea armonioasă a organismului uman, Asociația Stea împreună cu organizația Pirita Children...    continuare

Polițiștii le citesc povești copiilor de grădiniță și le predau lecții de prevenție
Miercuri, 14 Aprilie 2021
Programul de literație ,,Citește-mi 100 de povești!” desfășurat în colaborare cu Ministerul Educației, Ministerul Culturii...    continuare

Adrian Cozma: ”Guvernarea trebuie să meargă mai departe”!
Miercuri, 14 Aprilie 2021
Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a reacționat la vestea demiterii ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și, pe fondul tensiunilor rezultate în coaliția de guvernare în urma acestei decizii, transmite un mesaj de unitate și continuitate.    continuare

Record de vaccinări în județul Satu Mare, am trecut pragul de 1.000 pe zi
Miercuri, 14 Aprilie 2021
Marți s-a depășit pentru prima dată pragul de 1.000 de vaccinări/zi cu prima doză, 1.023 de sătmăreni primind ieri pentru prima dată vaccinul. Al doilea record consemnat ieri este cel al numărului total de doze administrate într-o zi – 1.449.    continuare

Intervenție preventivă la digul de la Căpleni
Marti, 13 Aprilie 2021
Angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare, ai Primăriei comunei Căpleni și ai Apaserv au intervenit pentru a obtura subtraversarea digului de pe valea Poștei.    continuare

Cvintetul Brass al Filarmonicii ”Dinu Lipatti” va susține mini-concerte în centrele sociale
Marti, 13 Aprilie 2021
În perioada 15-16 aprilie 2021 Filarmonica de Stat ”Dinu Lipatti” Satu Mare, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Satu Mare organizează o serie de mini-concerte în mai multe servicii sociale aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Satu Mare.    continuare

Replica lui Cristescu: ”Lui Govor i-a trecut vremea ca la bureți”
Marti, 13 Aprilie 2021
Deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, elegant când vine vorba de propriul partid. Acesta a fost oprit pe holurile Parlamentului pentru a i se adresa câteva întrebări cu privire la disputele din interiorul PSD Satu Mare și la atacurile lansate de Mircea Govor la adresa lui.    continuare

Rata de infectare în scădere și week-end fără nici un mort de Covid în județul Satu Mare
Luni, 12 Aprilie 2021
După o foarte lungă perioadă sumbră, sfârșitul săptămânii trecute a adus două zile în care nu s-a mai înregistrat nici un deces asociat virusului Covid în spitalele sătmărene.    continuare