Locale Altele
Luni, 10 Mai 2021
Luni, 10 Mai 2021
Elevi francezi fac voluntariat în municipiul Satu Mare
Primăria Satu Mare  - Miercuri, 7 August 2013

Un număr de 30 de elevi (15 elevi ai Colegiului National „Doamna Stanca” si 15 tineri francezi care urmeaza un stagiu de pregatire în domeniul animatiei in Franta) au vizitat miercuri dimineata Primaria Municipiului Satu Mare, fiind primiţi de primarul Dorel Coica şi viceprimarul Marcela Papici.

 

Edilul-şef le-a multumit tinerilor pentru implicarea activa în comunitate si i-a asigurat de tot sprijinul în implementarea proiectului european „Schimb franco-roman - jocuri si activitati tradiţionale" care se derulează în municipiul Satu Mare în această perioadă, precum şi în viitoare proiecte.

 

Activitatile desfasurate la Satu Mare reprezinta a doua faza a proiectului inceput in 2012, cand un grup de elevi romani au participat la un schimb de experienta in Franta. Proiectul are ca obiective schimbul de bune practici in domeniul animatiei socio-educative, interculturalitate, implicare sociala si voluntariat.

 

Timp de 2 saptamani, tinerii romani si francezi vor desfasura activitati de animatie socio-educativa cu copii din comunitatile dezavantajate din municipiul nostru, ca o continuare a activitatilor desfasurate in timpul anului de catre Asociatia Freres Europa la „Scoala Octavian Goga".

 

Proiectul nu se limiteaza doar la a implementa activitati deja trasate; o parte esentiala a acestuia reprezinta pregatirea activitatilor de catre tinerii liceeni si, implicit, formarea acestora in domeniul animatiei, contribuind astfel la acumularea unor noi aptitudini si competente, esentiale pentru ei, dar si pentru comunitatea locala.

 

Proiectul a fost initiat de catre Asociatia Francais des Vosges - reprezentata de Baptiste Auzeral, in colaborare cu Asociatia Freres Europa din Satu Mare, cu sprijinul Colegiului National „Doamna Stanca". Un partener esential al proiectului a fost Scoala „Octavian Goga".

1507 vizite
Distribuie pe