Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Distracție, cultură și voie bună la Școala de Vară din Mărtinești
Veronica Hodas  - Vineri, 25 Iulie 2014

Școala de Vară de la Mărtinești a ajuns în acest an la a treia ediție și poartă denumirea de „Viitorul începe cu noi” și are înscriși 60 de copii care sunt împărțiți în trei categorii de vârstă 3-6 ani, 7-10 ani și 10-13 ani.


Mărtinești este o localitate extinsă, iar copilașii care locuiesc în zonă nu se cunoșteau şi de aici s-a născut idea unei tabere de vară în care copii din localitate, de diferite etnii și religii, pot să se cunoască unii cu alții, să socializeze, să se împrietenească și să vorbească cele două limbi: română și maghiară. Menționăm că idea a luat naştere la iniţiativa educatoarelor Felicia Polgar şi Timea Zab.



Programul lor este foarte bine stabilit și zilnic au parte de ceva nou. Bineînțeles atât cei mici, cât și cadrele didactice voluntare își încep dimineața cu o rugăciune la bisericile din localitate, după care au parte de numeroase activități și jocuri de autocunoaștere.



Tabăra se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, iar fiecare zi are o anumită de temă cum ar fi: Ziua Sportului, Ziua Alimentației, Ziuar Artelor, Ziua Animalelor și Ziua Religioasă, zile în care școlarii și preșcolarii învață lucruri cu totul și cu totul noi.


Săptămâna a început cu un spectacol al Caravanei Anima, după care copiii și cadrele didactice au primit vizita măcuițelor de la Lunca Potăului și a consilierului episcopal de la Baia Mare.



În mijlocul săptămânii, au preparat cozonaci tradiționali delicioși, copți în cuptorul cu lemne, pe care însă i-au „devorat” calzi și proaspeți, numai gândul îți lasă gura apă.



Așadar să trecem mai departe la ziua de joi, când jandarmii le-au făcut o vizită celor mici, iar aceștia au fost în culmea fericirii.


A urmat ziua de vineri, zi în care le-am făcut o vizită și i-am surprins în timp ce erau atenți la prezentarea unor fotografii etnografice, făcută de dr. Mara Lobonț Pușcaș şef secţie etnografie-artă la Muzeul Județean Satu Mare, iar pe alții în timp ce pictau icoane pe sticlă.


Am vorbit puțin şi cu Mara Lobonț Pușcaș și ne-a spus că Muzeul Județean este atât colaborator, cât și partener al acestui eveniment. „Avem trei zile în care ne ocupăm de programul copiilor, am vorbit despre obiceiuri și tradiții culinare și am făcut împreună cu copii și educatoarele, cozonaci, unde copii au participat activ și sper că i-am provocat sufiecient de mult pentru ca și acasă să-și provoace mămicile la prepararea cozonacilor. Astăzi am vorbit despre fotografia etnografică”.



Tot de la dânsa am aflat că a lansat și un concurs în care toți copii au trebuit să realizeze câte o fotografie etnografică, iar la finalul săptămânii viitoare va avea loc și o expoziție cu fotografiile celor mici și se va face și o mică premiere a celora care s-au implicat în activitate.


Sâmbătă 40 de copii și 14 adulți vor face o excursie tematică la Castelul Karolyi din Carei, vor vizita o casă șvăbească din Petrești și Mănăstirea Scărișoara din Pișcolt.


Tabăra este gratuită pentru copilașii din localitate, iar programul este zilnic de la 9-16 sau de la 9 -13.00.  Față de celelalte două ediții, aceasta este mai amplă, cu mai mulți parteneri printre care Jandarmeria Satu Mare, Poliția Odoreu, Poliția de Frontieră, Primăria Odoreu, Poliția Locală, Muzeul Judeţean Satu Mare, cele trei biserici, Ortodoxă, Reformată şi Romano-Catolică.

Taberele s-au putut realiza cu ajutorul unor sponsori-părinți care au dorit să contribuie cu puțin. Pe lângă aceștia organizatorii au avut sprijin și din partea Organizației Caritas prin care au obținut materiale birotice, hârtii, jucării.


În urma celor două ediții organizate anterior s-au realizat prietenii. „Acei părinți care își lasă copii în astfel de școli, în grupuri organizate de fapt, au numai de câștigat, atât ei, cât și copiii. Părinții îi știu în regulă, supravegheați, iar copii lor au doar de câștigat pentru că își fac prieteni, află lucruri noi, își ocupă timpul util, nu stau toată ziua în fața televizorului și a calculatorului. Noi am găsit oportună această activitate, tocmai pentru că din ce în ce mai mulți copii nu prea ies nici afară, nici la joacă deoarece nu au cu cine să se joace, nu au prieteni, iar ținând cont că am organizat și celelalte două ediții am observat că cei mici au început să-și facă prieteni și să fie toată ziua cu bicicletele dintr-un capăt la celălat al Mărtineștiului. Se caută, s-au împrietenit, comunic și asta este cel mai important” , a spus Felicia Polgar.


Un alt scop al activităților organizate este acela de a le vedea zâmbetul luminos al celor mici. „Zâmbetul copiilor este un cântec de fericire și de aceea, noi cadrele didactice implicate în acest proiect ne-am străduit să-i determină pe copii, prin aceste activități, să zâmbească cât mai mult și cred că am reușit deoarece ei sunt deosebit de încântați, activitățile pe care le-am propus i-au stimulat să lucreze în activități pe centre, astfel încât să răspundă particularităților de vârstă ale copiilor. Ei au socializat foarte mult, iar activitățile ne-am străduit să fie cât mai orginale, să le capteze interesul și să reușească prin joc să învețe foarte mult. Anul acesta a fost o ediție mai reușită decât anii anteriori deoarece au fost implicați mult mai mulți copii și mult mai multe cadre didactice”, ne-a povestit învățătoarea Laura Orăștean.


Organizatorii sunt: Felicia Polgar, părintele paroh Florin Orășteanu, cadrele didactice Laura Orășteanu și Orsolya Polgar. De asemenea, alte cadre didactice voluntare Ioana Chivari, Doina Șuta, Monica Avârșan, Eniko Guruiță, Alina Toth, Alina Boghișan, Danusia Pintea și Claudia Bota. Pe lângă cadrele didactice, mai sunt și cinci tineri cu vârste între 14-18 ani sunt voluntari: Alex Cristea,. Ionela Ardelean, Szilard Polgar, Alexandra Chiral și Florinel Mateașovski.


Tabăra va continua şi săptămâna viitoare când cei mici vor avea parte de concurs de circulaţie cu Poliţia şi Poliţia Locală Odoreu, vor călări, se vor plimba cu trăsura, vor prepara magiun de prune şi vor învăţa despre alimentaţia sănătoasă.

 

3641 vizite
Distribuie pe
Anna
Buna !!

Am dori sa il inscriem si noi pe baiatul nostru, cum putem lua legatura cu d-voastra ??
Va multumesc
2018-07-08 23:24:12