Locale Altele
Vineri, 25 Iunie 2021
Vin, 25 Iun 2021
Elevii de la Colegiul „Unio -Traian Vuia” s-au întâlnit cu jandarmii
Colegiul Tehnic Unio-Traian Vuia  - Marti, 28 Octombrie 2014

La Colegiul Tehnic „„Unio-Traian Vuia”, a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai Jandarmeriei Satu Mare şi elevi ai liceului.

Ca invitaţi, au participat: cpt. Banţe Diana, plt. maj. Cîmpian Bujor, plt. Angi Sebastian. Din partea şcolii au participat elevii claselor a IX-a, profesori şi directorul unităţii.

Plt.major Cîmpian Bujor le-a vorbit elevilor despre rolul Jandarmeriei Române şi atribuţiile acesteia. S-a explicat legislaţia Jandarmeriei şi s-a exemplificat cu poze.  Plt. Angi Sebastian a prezentat materialele din dotare şi ţinuta jandarmilor. De asemenea, a fost prezentat filmul „Tu alegi” în care au fost explicate două tipologii ale tinerilor, una pozitivă şi una negativă şi s-a urmărit relizarea unui feed-back cu elevii prezenţi în sală.

Directorul şcolii, prof.dr. Popescu Vlaicu, a fost, ca de obicei, alături de elevi, ascultând explicaţiile date de invitaţi.

Această activitate este o campanie de prevenire şi combatere a faptelor antisociale. S-a vorbit şi despre infracţiuni, în dorinţa de a-i conştientiza pe elevi de la ce vârstă răspund penal pentru faptele lor.

1015 vizite
Distribuie pe