Locale Altele
Sambata, 31 Iulie 2021
Sam, 31 Iul 2021
Programul „Școala Altfel” la ISU „Someș” Satu Mare
ISU „Someș” Satu Mare  - Marti, 7 Aprilie 2015

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare vă invită în perioada 6 – 10 aprilie 2015, să participaţi la derularea programului  „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Conform programului, în perioada mai sus menţionată, vor fi efectuate acţiuni de informare şi educare preventivă în grădiniţele şi şcolile din judeţ, sub formă de lecţii deschise şi puncte de informare preventivă, unde tinerilor li se va explica cum trebuie să reacţioneze în cazul producerii unui incendiu, cutremur sau a unei alte situaţii de urgenţă.

În data de 9 aprilie, începând cu ora 10:00, în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare se vor  organiza exerciţii demonstrative: salvare de la înălţime, căutare salvare cu echipaj canin, stingerea incendiului la căsuţa machetă şi acordarea primului ajutor medical unei persoane rănite, puncte de informare preventivă în colaborare cu SVSU Satu Mare.

În următoarea zi, în zona centrală a municipiului Carei (intrare Parc Dendrologic),începând cu ora 10:00, vor fi organizate de asemenea o serie de exerciţii demonstrative, puncte de informare preventivă, care pe lîngă caracterul de informare a copiilor cu privire la misiunile şi activităţile desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare, au şi rolul de pregătire a unei conduite preventive în cazul unor situaţii de urgenţă.

1169 vizite
Distribuie pe