Locale Altele
Joi, 21 Octombrie 2021
Joi, 21 Oct 2021
Activități de voluntariat la Colegiul Tehnic „Unio-Traian Vuia”
Colegiul Tehnic „Unio-Traian Vuia” Satu Mare  - Joi, 14 Mai 2015

În cadrul programului Săptamana Națională a Voluntariatului, la Colegiul Tehnic „Unio- Traian Vuia”,  s-a organizat, joi, în parteneriat cu Caritas Centrul ”Sfântul Paul”, o activitate de voluntariat.

Primul punct al activității a fost plantarea a șapte pomi în curtea școlii și a avut ca obiectiv formarea atitudinii de responsabilitate și respect față de mediu înconjurător și față de natură.

La eveniment au participat 16 elevi voluntari, profesorii Al Akel Eva, Tulvan Emilia, directorul prof.dr. Vlaicu Popescu și reprezentantul Caritas, Szucs Renata. Coordonatorul programului a fost Makara Kinga.

Prin lucrul manual cu tehnica quilling, elevii voluntari au confecționat felicitări care vor fi dăruite copiilor bolnavi de la Spitalul Județean Secția Pediatrie.

Tot în cadrul acestei activități s-a discutat problema şi valoarea donării de sânge.

Prin asemenea activități, se urmărește stimulare atitudinilor participative. ceea ce reprezintă un dar pentru generațiile viitoare.

1034 vizite
Distribuie pe