Locale Altele
Luni, 17 Mai 2021
Luni, 17 Mai 2021
Campania antidrog a ajuns la Colegiul Național „Kolcsey Ferenc”
Poliția Satu Mare  - Joi, 14 Mai 2015

O zi în Şcoala ta! reprezintă numele celei mai ambiţioase campanii antidrog desfăşurate până acum în judeţul nostru, o campanie în care reprezentanţi ai Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog, ai Poliţiei şi ai Inspectoratului Şcolar şi alţi parteneri invitaţi, susţin activităţi de prevenire a consumului şi traficului de droguri în liceele sătmărene.

Ţinta propusă de iniţiatorii campaniei a fost aceea de a ajunge în toate liceele din judeţul nostru, obiectiv aproape de a fi atins.

O astfel de acţiune a avut loc, joi, 14 mai 2015, zi în care poliţişti alături de reprezentanţi ai CPECA au petrecut o zi plină de activităţi antidrog împreună cu elevii claselor a IX-a ai Colegiului Naţional Kolcsey Ferenc.

Cele 6 întâlniri organizate au fost susţinute de inspector principal Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog în cadrul IPJ Satu Mare şi de reprezentantele CPECA, Tămăşan Irina, psiholog şi Puşa Câmpan, specialist în prevenirea antidrog, cărora li s-a alăturat doamna Borsi Zsuzsa, consilier în cadrul Organizaţiei Caritas Satu Mare.

Pentru prima dată de la debutul campaniei, respectiv din luna februarie, organizatorii au invitat să le susţină cauza şi reprezentanţi ai lumii artistice, respectiv pe Francisc Edmund Balogh, percuţionist al trupei sătmărene DOTS. Colaborarea dintre instituţiile publice şi trupa DOTS nu este una întâmplătoare, ci este rezultat al faptului că această trupă a lansat de curând în spaţiul virtual cea mai recentă piesă a lor şi un  videoclip cu tematică antidrog.

În cadrul întâlnirilor elevii au aflat informaţii relevante de la specialiştii prezenţi, într-o manieră plăcută şi interactivă, informaţii privind consumul ocazional de droguri, dependenţa de substanţe, consecinţele pe termen scurt şi lung al consumului de droguri, inclusiv în planul comiterii de infracţiuni, dar şi ca o vulnerabilitate de a deveni victimă a infracţiunilor.

Au fost prezentate filmuleţe elocvente, din care tinerii să realizeze efectele diferitelor tipuri de droguri asupra minţii umane, fiind totodată proiectat şi videoclipul piesei Negative al trupei DOTS. Mesajul acestei piese a fost întărit de reprezentantul trupei, care a adus totodată ca argumente împotriva consumului de droguri, întâmplări personale trăite în Canada, în cei 6 ani pe care i-a petrecut acolo.

Activităţile au fost bine primite de participanţii direcţi la întâlniri, cei aproape 200 de elevi prezenţi, dar şi de cadrele didactice care au considerat că informaţiile transmise le vor fi deosebit de utile în munca lor. Pe parcursul zilei toţi elevii care au dorit să se informeze au avut la dispoziţie materiale informativ-preventive existente  la standul special amenajat în holul şcolii. 

1059 vizite
Distribuie pe