În perioada 15 aprilie - 24 mai, Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare derulează concursul ecologic ”Adoptă o specie protejată”!
Concursul face parte din proiectul intitulat „Rangerii Juniori pentru Ariile Protejate Râul Tur!” implementat de Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare în parteneriat cu Fundația Green Stream – Val Verde și are scopul principal de a implica tinerele generații în activitățile de cunoaștere și conservare a valorilor naturale din Ariile Protejate Râul Tur.
Concursul se adresează unor grupuri de 5 elevi din localitățile limitrofe Ariilor Protejate Râul Tur (municipiul Satu Mare, orașul Livada, comunele: Orașu Nou, Călinești Oaș, Gherța Mică, Turț, Turulung, Medieșu Aurit, Halmeu, Porumbești, Agriș, Micula, Lazuri) și care studiază într-una din instituțiile de învățământ din județul Satu Mare.
Tematica concursului: Derularea unei campanii on-line (pe Facebook) de popularizare a unei specii (de plantă sau animal) protejate, care trăiește și în Ariile Protejate Râul Tur.
Categorii:
1. clasele VII-IX
2. clasele X-XI
Perioada de desfășurare a competiției: 15.04.2019 – 24.05.2019
Premii: Primele două echipe din fiecare categorie vor câștiga participare gratuită în Tabăra Junior Ranger, care va avea loc în Ariile Protejate Râul Tur în perioada 8-12 iulie 2019.
Criterii de evaluare a echipelor:
- numărul Like-urilor adunate de pagina de Facebook
- numărul postărilor distribuite pe pagină
- numărul share-urilor
- profesionalismul, corectitudinea, precizia materialelor postate despre specia aleasă
- creativitatea și originalitatea campaniei
- numărul și originalitatea acțiunilor proprii
Informații detaliate despre concurs pot fi obținute accesând link-ul:
https://drive.google.com/open?id=1PpHCL7O5EbAZOF1BZPd1R7zv3k9I1rz7
Concursul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc și MOL România prin Programul Spații Verzi – Componenta Arii Naturale Protejate.