Locale Altele
Joi, 6 Mai 2021
Joi, 6 Mai 2021
Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 au fost vizitați de polițiști
Poliția Satu Mare  - Luni, 27 Mai 2019

Vineri, 24 mai a.c., Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Satu Mare, coordonată de doamna director a fost gazda unor activități desfășurate de polițiștii sătmăreni din structurile rutieră și prevenire vizând prevenirea victimizării minorilor.

Pornind de la premisa că siguranța preșcolarilor constituie o preocupare activă atât a polițiștilor, cât și a cadrelor didactice și a părinților, prin activitățile propuse de polițiștii sătmăreni cu caracter informativ și practic-aplicativ s-a încercat menținerea colaborării dintre Poliție - Școală – Familie în realizarea acestui obiectiv, temele abordate axându-se  pe domeniile siguranța rutieră și siguranța în mediul online .

Astfel că, preșcolarii, sub îndrumarea cadrelor didactice  au devenit mici polițiști pentru o zi,  și-au dirijat colegii în traversarea străzii, s-au jucat pe covorașul cu indicatoarele rutiere, învățând să le respecte și s-au familiarizat cu aspectele esențiale ale muncii de poliție, cu echipamentul polițistului și cu dotarea mașinii de poliție.

Pornind de la idea că în societatea de azi, dar mai ales în cea de mâne, este utopic să credem că putem să îi ținem departe pe cei mici de mediul online și de tehnologiile digitale este esențial să îi învățăm pe aceștia să se protejeze în mediul online.

În încercarea de a găsi răspunsurile  la întrebarea DE UNDE VINE PERICOLUL?, polițiștii au interacționat cu preșcolarii, prin antrenarea acestora în diferite jocuri de rol și vizionarea unui film tematic.

La întrebarea CE SE POATE FACE? polițiștii au adus în discuție problematica referitoare la regulile de acces și comportament în mediul online, puterea exemplului personal, precum și importanța accesului online de pe un computer.

Comunicarea și ,,conectarea” adulților , în special a părinților cu copilul este cea mai la îndemână, mai simplă și mai eficientă soluție în a asigura și  menține SIGURANȚA ÎN MEDIUL ONLINE a celor mici.

Alături de părinți, de cadrele didactice și polițiștii și-au propus ca principal obiectiv ASIGURAREA UNUI CLIMAT DE SIGURANȚĂ A ELEVILOR DE TOATE VÂRSTELE, atât la școală, acasă sau în comunitate, CÂT ȘI ÎN MEDIUL ONLINE.

 

1539 vizite
Distribuie pe
Monica Pop
Multumim reprezentatilor Politiei satmarene pentru aceasta activitate cu o deosebita influenta formativa.
2019-05-29 22:12:48