Locale Altele
Sambata, 2 Iulie 2022
Sam, 2 Iul 2022
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
80 de ani de la nașterea profesorului universitar doctor Gavril Ardelean (1942 – 2016)
Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”  - Joi, 5 Mai 2022

Azi, 5 mai 2022, se împlinesc 80 de ani de la nașterea apreciatului profesor universitar și om de știință, Gavril ARDELEAN, fondatorulînvățământului superior sătmărean, personalitate eminentă, cu o contribuție incontestabilă în dezvoltarea comunității noastre.

De-a lungul carierei sale, prof. Gavril Ardelean a fost o personalitate puternică, un model de profesionalism, devotat profesiei, pasionat, cu multă putere de muncă, dedicat carierei universitare și științifice, punându-și capacitatea de muncă în spiritul promovării în permanență a valorilor fundamentale ale societății și culturii naționale.

Născut în localitatea Seini, localitate care de altfel i-a și conferit titlul de „Cetățean de Onoare”, prof. Gavril Ardelean a avut în cei peste 50 de ani de muncă o activitate demnă de toată aprecierea noastră.

Absolvent al Facultății de Biologie, Geografie și Geologie a UBB din Cluj Napoca în anul 1965, obține titlul de doctor în biologie la aceeași prestigioasă instituție de învățământ, sub coordonarea acad. Eugen Pora și a prof. univ. dr. Dumitru Roșca.A debutat în învățământul preuniversitar în anul 1965 la Liceul Teoretic din Vișeu de Sus, profesând mai apoi la Liceul Teoretic din Tășnad, Liceele „Mihai Eminescu”, „Ioan Slavici” și „Unio” din Satu Mare, iar în perioada 1979-1980 a fost Inspector școlar general. Începând cu anul 1992 devine cadru universitar, mai întâi la Universitatea de Nord din Baia Mare și, mai apoi, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, parcurgând toate treptele academice, de la asistent la profesor universitar, predând și elaborând mai multe cursuri universitare. Această activitate i-a oferit cele mai mari satisfacții pregătind tineri specialiști în domeniul biologiei, ecologiei, geografiei turismului și ai sportului.

Pe lângă faptul că a fost un  iscusit pedagog, talentat savant domnia sa s-a dovedit a fi și unmanager vizionar.

Cel mai mare succes al său a fost înființarea la Satu Mare a unei extensii universitare într-o perioadă în care județul nostru era ocolit de instituțiile universitare din România.

S-a întâmplat în 1997, atunci când, trei persoane, care ne privesc acum din ceruri, regretațiiGavril ARDELEAN, Ion VĂDAN și rectorul-fondator al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, prof.univ.dr. Aurel ARDELEAN au înființat filiala acestei universități la Satu Mare.

Prin muncă asiduă și eforturi sistematice domnul profesor Gavril Ardelean, cu sprijinul conducerii Universității de Vest „Vasile Goldiș ” din Arad, a domnului rector-fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean și a doamnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, a dezvoltat continuu infrastructura educațională, corpul academic, activitățile de predare și de cercetare științifică și proiecte, crescând astfel reputația universității la nivel regional.

Ca recunoaștere a meritelor profesionale și manageriale, domnia sa a ocupat, pe lângă funcția de director al Filialei Satu Mare a Universității de Vest „Vasile Goldiș” și alte funcții: prorector al universității, decanal Facultății de Științe ale Naturii, șef de catedrăși director al filialei Baia Mare.

Fiind o somitate în domeniul biologiei,profesorul Gavril Ardelean și-a adus contribuția teoretică și practică în cercetare. Nu putem să nu amintim cele aproape 200 de articole științifice, peste 60 de cărți semnate în calitate de autor unic, coautor sau coordonator, participarea la peste 30 de manifestări științifice internaționale, implementarea a 11 proiecte finanțate din fonduri europene din care 5 transfrontaliere, participarea în bordul științific și editorial a 9 reviste științifice și apartenența la 7 societăți științifice naționale și internaționale.Ca semn de apreciere pentru activitatea depusă în acest domeniu, în anul 2002, Academia Română îi acordă cel mai înalt premiu științific al României, premiul „Grigore Antipa”.

A reușit totodată, cu sprijinul UVVG, să constituie un colectiv de cercetare eco-economică în NV României în care activează și la ora actuală, peste 30 de cercetători ecologi, biologi și economiști din țară și străinătate, care studiază biodiversitatea și resursele naturale ale zonei și ale căror lucrări științifice sunt apreciate în mediul academic.

A organizat peste 20 de sesiuni științifice internaționale de mare rezonanță, dintre care remarcăm sesiunile de Biologie Moleculară, desfășurate sub egida Academiei Române. Tot din inițiativa domniei sale a luat ființă Societatea de Ihtiologie din România (al cărei președinte a fost de altfel).

De-a lungul vieții, prof. Gavril Ardelean a fost un susținător permanent și al vieții culturale sătmărene. Inițial, la Tășnad, a pus bazele unor instituții care să promoveze din punct de vedere etnografic frumoasa zonă a Codrului, înființând un Muzeu al Codrului și un ansamblu de cântece și dansuri codrenești care funcționează cu succes și astăzi. A fost alături de administrația locală și instituțiile de cultură în organizarea unor evenimente cultural-artistice, inclusiv în susținerea revistei „Poesis”. Tot de numele dânsului se leagă și acordarea la Satu Mare a primului titlu de Doctor Honoris Causa, festivități care, cu sprijinul Senatului UVVG, au devenit prezență constantă, printre laureați aflându-se mari personalități ale culturii românești precum Augustin Buzura, Nicolae Breban, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi sau Dumitru Țepeneag.

Întotdeauna a considerat că patriotismul autentic se exprimă nu prin vorbe ci prin fapte, iar acest lucru se poate lesne observa prin tot ceea ce a făcut în întreaga sa carieră, reușind împreună cu colegii și colaboratorii domniei sale să constituie un pilon solid în afirmarea națiunii române. Pentru întreaga sa activitate a primit distincția de „Membru de Onoare în Grad de Comandor” din partea Ordinului Militar din România.

Domnul profesor Gavril Ardeleana  fost un om al păcii. A avut întotdeauna un răspuns, un leac, o soluție la toate dificultățile cu care s-a confruntat în viața personală și cea profesională.

Cu energia, dăruirea, intuiția și, mai ales, cu bunătatea Sa reușea să urnească și munții din loc.

Știința și cultura meleagurilor noastre au avut în persoana sa  nu doar un dascăl de excepție, ci și un cercetător asiduu și dedicat, promotor al legalității, moralității și responsabilității sociale.


La Filiala Satu Mare ne simțeam în orice situație sub aripile ocrotitoare ale unui înger păzitor… pentru că a fost un om al dialogului, al bunei înțelegeri, reușind să câștige încrederea tuturor.

Reticențele și considerentele naționale, religioase, rasiale sau sociale nu l-au împiedicat să fie un autentic mesager al păcii.

Fie ca Sfântul Arhanghel Gavril, Mesagerul lui Dumnezeu, al cărui nume și carismă le-a purtat, să îl aibă în pază și să fie protectorul său ceresc!

 UN SINCER ȘI PIOS OMAGIU DOMNULE PROFESOR!

Filiala Satu Mare a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

759 vizite
Distribuie pe