Locale Altele
Sambata, 28 Ianuarie 2023
Sam, 28 Ian 2023
Orășelul copiilor, activități preventive ale polițiștilor sătmăreni în Grădina Romei
Poliția Satu Mare  - Joi, 14 Iulie 2022

Vacanța de vară, mult așteptată de copii, este un prilej de a petrece timpul liber, desfășurând, alături de prieteni, o multitudine de activități recreative, care se pot desfășura în tabere, parcuri și alte locații.

Având în vedere acest aspect, polițiștii sătmăreni atrag atenția asupra pericolelor ce se pot ivi în aceste contexte și asupra modalităților de a le evita, pentru a putea avea o vacanță în siguranță.

Astfel, astăzi, 14 iulie, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului de Siguranță Școlară și Serviciului Rutier au fost prezenți în Grădina Romei din Satu Mare, loc frecventat de copii și tineri, alături de părinți sau bunici, unde au desfășurat activități de informare.

Copiilor aflați la joacă în incinta parcului li s-au alăturat și beneficiarii Centrului Multifuncțional Alter Ego Satu Mare, care s-au bucurat de o nouă întâlnire cu prietenii lor- polițiștii.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au discutat cu copiii prezențidespre regulile de circulație și le-au prezentat acestora autospeciala destinată educației rutiere.

Alături de polițiștii din cadrul Compartimentului Prevenire și  Biroului Siguranță Școlară copiii au participat la diferite activități care au vizat următoarele aspecte: un stil de viață sănătos, efectele negative ale consumului unor substanțe periculoase, pericolele la care se pot expune dacă interacționează cu persoane străine sau dacă pleacă de acasă fără să își anunțe părinții.

Scopul acestor acțiuni, este acela de a îndruma copiii, să își petreacă timpul liber într-un mod sănătos, făcând sport și  evitând consumul alimentelor nesănătoase precum și a altor substanțe periculoase și de a evita pericolele ce pot apărea dacă nu respectă regulile de circulație, respectiv dacă intră în anturaje care comit diferite fapte antisociale.

580 vizite
Distribuie pe