Locale Altele
Joi, 30 Martie 2023
Joi, 30 Mar 2023
În urma demersurilor deputatului Adrian Cozma, și elevii școlilor din Bogdand, Săuca și Orașu Nou vor avea o Masă caldă
Florin Răchitan  - Miercuri, 14 Septembrie 2022

Pe baza propunerii deputatului PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, Ministerul Educației a extins programul ”Masă caldă” în județul Satu Mare, cuprinzând în program alte trei școli rurale, pe lângă cele șase de pe lista inițială.

Elevii școlilor din Bogdand, Săuca și Orașu Nou vor beneficia de câte o masă caldă în fiecare zi, alături de colegii lor din Beltiug, Terebești, Cărășeu, Socond, Acâș și Culciu Mare, astfel că numărul total al elevilor sătmăreni incluși în acest program depășește deja 2.500.

”Am extins programul în cele trei comune și sper să implementăm acest program în majoritatea școlilor din mediul rural. Educația e prioritară și această măsură are multe avantaje ce țin și de sănătatea copiilor și de o conștientizare mai bună în rândul părinților față de importanța educației timpurii și nu numai. E important să aducem copiii la școală și să stimulăm învățătura și educația prin toate mijloacele posibile. Un copil educat e un viitor adult câștigat!” – a declarat Adrian Cozma.

1855 vizite
Distribuie pe