Miriam Buzgău, elevă în clasa a X-a A la Liceul Teoretic German „Johann Etttinger” Satu Mare a câștigat Premiul special al juriului - participare în tabara de vară de la centrul educațional NASA - Kennedy Space Center 2013, premiu care valoreaza aproximativ 3.000 de EURO, ca urmare a participării la concursul de proiecte organizat de TechSchool și UPS.
Tech School organizează competiția pe trei arii ale tehnologiei: programare, robotică si astronomie.
La concurs au participat 569 de proiecte ale elevilor din toată țara, care și-au inscris pe platforma TechSchool.ro ideile despre cum pot schimba viața de zi cu zi a oamenilor prin tehnologie.
Ei au concurat pentru 4 premii, 3 dintre acestea constând în implementarea propriilor proiecte, premiul special fiind participarea în tabara de vară pentru elevi organizată de NASA. Miriam a participat la concurs cu proiectul Planetariu 2000.
Miriam despre proiectul ei: „Eu locuiesc în Satu Mare unde nu există planetariu - numai în orașele apropiate (Baia Mare, Cluj Napoca) există. Știind că nu numai în Satu Mare ci și în locuri mai izolate, de exemplu, la sate mai mici în munți nu există, m-am gândit la un planetariu mobil. Planetariu 2000 este o camionetă care este dotată cu un planetariu 3D, locuri de șezut, machete de planete, hărți și cărți despre cosmos. Camioneta ar putea face turul țării pentru a educa și copiii care nu au acces la așa ceva.”
”Miriam este o elevă deosebită, pasionata de fizică și astronomie. Îi dorim mult succes in ceea ce iși propune pe viitor și la concursurile viitoare”, a declarat Prof. diriginte Rodica Moise.