Locale Altele
Joi, 12 Iunie 2025
Joi, 12 Iun 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Hramul Inimii lui Isus - O inimă, un punct de întâlnire
Józsa János  - Miercuri, 26 Iunie 2019

Hramul Inimii lui Isus, ocazie pentru reînnoirea inimilor și purificarea sufletelor, de mai mult de un secol în Satu Mare.

Cultul Preasfintei Inimi a lui Isus este prezent în Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare mulțumită ordinului iezuit, care la restabilirea în Sătmar din 1858 a simțit importantă răspândirea devoțiunii în rândul enoriașilor din zonă.

Calvaria, centrul iezuiților a devenit și centrul evlaviei, dar în scurt timp toată dieceza a fost oferită sub ocrotirea Inimii Preasfinte - în 1899 episcopul Meszlényi Gyula a oficiat acesta -, iar în 1909, după reconstruirea și lărgirea Calvariei, episcopul Boromisza Tibor a închinat și această biserică Inimii lui Isus.

De mai mult de un secol se sărbătorește așadar hramul Inimii lui Isus în dieceză, centrul sărbătoririi fiind biserica Calvaria - rămasă și în prezent privind sfintele liturghii în limbile română și germană, iar sfânta liturghie de limba maghiară, datorită numărului mare de participanți, din 1999 se oficiază în centrul din fața Catedralei.

Hramul reprezintă pentru mai multe generații punctul de întâlnire în rugăciunea pentru reînnoirea inimilor după modelul Inimii lui Isus. Mulți pelerini vin cu această ocazie în Satu Mare din cele două județe ale diecezei, dar și din străinătate.

La fel ca în anii trecuți, sfânta liturghie solemnă în limba română va începe de la ora 8 dimineața în biserica Calvaria, avându-l de data aceasta, ca celebrant principal pe Diacu Anton, paroh de Bacău. Sfânta liturghie solemnă în limba germană va fi oficiată de la ora 9.30 în biserică, de Roman Ioan Laurențiu, director general al Asociației Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare.

În limba maghiară sfânta liturghie începe de la ora 11 în piața din fața Catedralei, iar invitatul de anul acesta pentru oficierea acestuia este episcopul de Kaposvár din Ungaria, PS. Varga László. Enoriașii sunt invitați să ia parte la sfintele liturghii.

1530 vizite
Distribuie pe