
Biserica Romano-Catolică "Calvaria" situată lângă Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" va fi reabilitată şi introdusă în circuitul turistic.
Parohia Personală Romano-Catolică de limba română "Preasfânta inima lui Isus" - Calvaria a câştigat un proiect european în valoare de peste 6,5 milioane lei, urmând ca până în 2012 să fie finalizate lucrările de refacere a bisericii reconstruite în urmă cu 100 de ani.
"De fapt, au fost două biserici Calvaria. Prima s-a ridicat în 1844, dar s-a închis în 1900, din cauza faptului că a fost construită pe un sol de nisip, iar zidurile au crăpat. A fost reconstruită în 1909 pe locul vechii biserici a cetăţii Castrum Zotmar, pe Dâmbul Toboşarilor, în centrul istoric al oraşului. Acum se impun urgent lucrări de consolidare. Biserica se află pe un dâmb artificial şi se mişcă înspre liceul Eminescu. Se va reface atât interiorul, cât şi exteriorul" - ne-a declarat preotul paroh Ioan Laurenţiu Roman, beneficiarul proiectului care a fost semnat luna trecută de oficialii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Proiectul "Restaurarea şi valorificarea durabilă a Bisericii Romano-Catolice Calvaria" este finanţat în proporţie de 98% de Uniunea Europeană şi ministerul condus de Elena Udrea, restul banilor fiind contribuţia proprie a parohiei. Implementarea proiectului are o durată de 18 luni, astfel că până în anul 2012 se va consolida clădirea a cărei structură de rezistenţă a fost grav afectată de-a lungul anilor.
Proiectul prevede conservarea şi restaurarea tuturor elementelor decorative interioare şi exterioare, modernizarea utilităţilor, dar şi punerea sa în valoare în spaţiul urban, mai ales că aparţine ansamblului de monumente cu valoare istorică şi culturală, fiind amplasată în zona istorică protejată a Sătmarului.
Anul trecut, Biserica "Calvaria" a împlinit 100 de ani de la reconstrucţia sa. Prin acest proiect se încearcă valorificarea potenţialului turistic pe care îl are aşezământul. Un obiectiv ar fi şi creşterea medie a numărului anual de turişti care vizitează biserica cu 8% şi atragerea a 20% din sectorul turismului cultural şi religios, precum şi extinderea duratei sezonului turistic cu patru luni prin implementarea acţiunilor din planul de marketing propus şi prin includerea bisericii în circuite turistice locale, regionale şi transfrontaliere.
O sătmăreancă în MISA lui Bivolaru
Hramul teologic al Liceului Ortodox "N. Steinhardt" din municipiul Satu Mare
Despre dieceză şi oraşul Satu Mare
În slujirea vieții
Ceremonie de hirotonire în Catedrala Romano-Catolică
Biserica "Calvaria", reabilitată cu bani europeni
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
Paradă cu lampioane de Ziua Sfântului Martin
Boboteaza la sătmăreni
Doliu în Biserica Greco-Catolică
Defilare cu lampioane de Ziua Sfântului Martin
Moaştele Sfântului Andrei ajung sâmbătă la Mănăstirea „Sfânta Treime” de pe Prislop
Beatificarea episcopului-martir Ioan Scheffler
Episcopii catolici dau replica preoţilor ortodocşi sătmăreni
Cine-i păstorește pe sătmărenii din Portugalia? Un preot născut evreu și un diacon din Africa.
Episcopul Schönberger Jenő se pregăteşte pentru slujba de argint
Înalte feţe bisericeşti la Liceul Ortodox
Ucrainenii din judeţul Satu Mare sărbătoresc Crăciunul
Duminică, hramul mănăstirii din Lunca Potăului
De joi, liber la cununii religioase