Un Bentley este maşina care, fără îndoială, te scoate din mulţime şi te bagă în istorie. De la James Bond, la Moni Columbeanu, o galerie importantă de personaje renumite şi-au potrivit coafura din fuga sutelor de cai putere ai limuzinei.
 

Pasionaţii ar da mult să-i poată mângâia crupa metalizată, să-i simtă motorul cum toarce sub capotă, ca o leoaică încinsă la soare, să-şi odihnească, leneş, un cot pe spătarul canapelelor de piele parfumată. Cei cu dare de mână ar da mult, pur şi simplu, doar ca să-l aibă.

Acelaşi Bentley te poate băga, însă, în gura cui nu te-aştepţi.

Curioşi să aflăm impresii chiar de la proprietar, despre performanţele bolidului - după ce ne-am holbat minute în şir, precum copiii, prin parbrize, la fineţurile habitaclului -, ne-am propus să-l căutăm pe om printre participanţii la Convenţie. Reacţiile colegilor săi au fost, însă, dintre cele mai neaşteptate.

"Bentley? Ce Bentley? Sunaţi la Satu Mare"

"Ştiţi, cumva, al cui e Bentley-ul alb din faţa Senatului?", îi întrebăm la întâmplare pe primii pedelişti întâlniţi în holul Parlamentului. "Poftim?!" răspunde nedumerit un ales tânăr cu ecuson de "participant" în piept. "Bentley-ul", zic, "al cui este?". "Hai, lăsaţi, că n-am chef", răspunde omul uşor iritat. Pe scări, un alt participant, muşcă cu poftă dintr-un dulce exfoliat de poleială. "Scuzaţi-mă. În faţa Senatului este parcat un Bentley de Satu Mare. Ştiţi al cui e?", "Al unuia cu bani, asta e sigur", îmi zâmbeşte pofticiosul, şi-mi zâmbeşte complice.

La intrarea în sala "confruntării", îl abordăm pe fostul ministru al Apărării, Mihai Stănişoară. "Dumneavoastră trebuie să ştiţi. Al cui poate fi un Bentley alb, venit de la Satu Mare?", "Al meu nu e. Iar al cui e, nu ştiu...". "Dar v-ar plăcea să fie? Dumneavoastră ce maşină conduceţi?". "N-am maşină.". "Ei aş...", zic nedumerit. "Nu glumesc" spune Stănişoară. "Dacă vreţi să vă convingeţi, verificaţi în declaraţia de avere", mai spune el. Perplex, încerc să-l lămuresc. "Bine, dar noi nu facem nicio anchetă. Doar că ne place maşina".

Revenim la munca de jos. Întrebăm în stânga - "Habar n-am", "De unde să ştiu eu?", "Ce-i ăla? Bentley? Ce Bentley?" -, nimic. Întrebăm în dreapta - "Eu zic să sunaţi la Satu Mare", "Păi nu i-aţi întrebat p-ăia de la pază?" -, iar nimic. Îl întrebăm pe Ghiţă Falcă, elegant, la costum, jovial. "Habar n-am, pe cuvânt. Da" nici nu mă interesează. Altfel, e o maşină", apreciază Falcă şi se aşează gospodăreşte pe treptele de marmură să-şi tragă sufletul.

"E unul cam dus, dacă a venit el cu Bentley-ul la Convenţie"

De la un timp ne-am luat seama. Schimbăm abordarea. Luăm sala rând cu rând, şi pe democraţi pe rând. "Nu cumva ştiţi unde e organizaţia de Satu Mare?" întrebăm. "Era p-aici", răspunde cineva uitându-se pe jos, după indicatoarele răvăşite. "Satu Mare?", "Aici e Cluj. Vezi mai în faţă". "Satu Mare?!!" insisităm. "Aici e Olt. Mai în spate". "I-aţi văzut pe cei de la Satu Mare?". "Noi suntem de la Vâlcea...".
Funeriu şi Bodu, într-un grup de prieteni, dicută aprins pe ultimul rând de scaune "Nu vă supăraţi că vă întrerupem". "Întrerupeţi", spune Daniel Funeriu zâmbind. "În faţa Senatului este parcat un Bentley cu număr de Satu Mare. Nu cumva ştiţi al cui e? Am întrebat zeci de oameni".

Ministrului i se prelinge zâmbetul spre bărbie, face un pas înainte, apoi, uşor nedumerit, unul lateral, apoi încă unul. "Pe mine nu mă interesează", spune şi dă să plece. "Da" de ce ne-ntrebaţi pe noi? Ne-aţi văzut mai bine îmbrăcaţi?" se interesează, subţire, Sebastian Bodu, acum, într-adevăr, mai îmbrăcat, după ce doar cu două-trei ore înainte umbla, pe hol, incognito, într-o cămaşă cambrată şi înflorată şi o şapcă adumbritoare, albă şi cu cozoroc. "Oricum, e a unuia cam dus, dacă a venit el, la Convenţie, cu un Bentley", remarcă cineva din grupul prietenilor celor doi. "Dar eu cred că nu-i de la noi", mai spune altul. "E sigur de la Senat", încearcă să ne convingă. "Sigur, sigur, dar numai că azi e sâmbătă şi Senatul nu lucrează", spun eu.

Dumitru Dincă: "Al cui o fi?"

Mă întorc, iau o stică de apă plată, beau însetat cam jumătate şi revin. Încerc să aflu ceva de la Monica Macovei, dar nu mă aude. Vorbeşte cu cineva. Două rânduri mai în faţă, revoluţionarul Dumitru Dincă mănâncă sticsuri, câte două, ca să se întremeze după intervenţia incendiară din prima parte a Convenţiei. "Un Bentley, zici?" spune circumspect, şi mai dă gata trei beţişoare. "Un Bentley?!", întreabă din nou, egal, măsurându-mă atent, cu un geambaş de Bentley-uri, gata să-mi facă un preţ bun... "Da, un Bentley", spun oarecum încordat de aşteptare şi îl privesc direct în pungă. Trei bucăţi se ridică neverosimil şi iau drumul gurii lui Dincă, aproape deschisă, aproape nedumerită. La vama buzelor se opresc brusc, iar ochii mei se ridică spre ochii lui. "...Al cui o fi?!" respiră el misterios, iar sticsurile pornesc mai departe către cerul gurii, oprindu-se la intrare, ca nişte creioane chinezeşti cu gumă parfumată pe care o ronţăi căutând rezolvarea, niciodată mulţumitoare.

Proprietarul, această fata morgana

Într-un fund de sală, întreb o figură cunoscută şi nu prea. "Ştiţi cumva unde sunt cei de la Satu Mare?". Omul mă priveşte motivat şi spune simplu. "Tocmai aici. Pe cine căutaţi?". "Îl caut pe proprietarul unui Bentley alb, parcat în faţa Senatului". "Tocmai a ieşit", mai spune interlocutorul meu şi, serviabil, pune mâna pe telefon, tastează un număr şi-i spune celuilalt că-l caut eu şi că mi-a blocat maşina. "Nu. Nu mi-a blocat-o. Curiozitatea m-a-mpins să-l caut. Să-mi spună câte ceva despre maşină". Face ochii mari: "Zice că să-i spui de maşină". Pauză. "Bine, da." închide şi pleacă. "Vine. E un bărbat înalt, tuns", spune peste umăr. Cel puţin 40 la sută dintre cei prezenţi sunt înalţi, la costum, tunşi şi relativ tineri. Caută acul în carul cu fân. Mă aşez la marginea rândului şi stau, stau. Nerăbdător îl întreb pe unul dintre noii veniţi cu parametri aproximativi. "Dumneavoastră aveţi un...". "Nu, nu. N-am!" spune omul dintr-o răsuflare, părând că e la curent cu subiectul. "Staţi liniştit. Când vine vă fac semn". Şi stau din nou.

În jur, tot mai multă agitaţie. Tot mai multe telefoane - şi omul meu, nimic. Tot mai multe perechi de ochi mă privesc întrebător. Satu Mare e cu ochii pe mine. În dreapta, grupul lui Bodu mă priveşte prin învăluire. Apoi Covasna, Olt, Vâlcea, Baia Mare...

Intră Boc şi, izbăvitor, zeci de perechi de ochi se întorc de la mine, căutându-l pe preşedinte. Mă retrag în şoaptă, înţelegând că n-am eu faţă de coversat cu un proprietar de Bentley.

Poate la Convenţia viitoare...

INFO PLUS

BENY ŢÂNŢAŞ, alias SM-77-BNY

Cine este Beny, Beny Ţânţaş? În primul rând, este fiul lui tata, adică Vasile Ţânţaş, om de afaceri cu o avere estimată la 9 milioane de euro, ceea ce i-a atras şi introducerea în diverse topuri ale miliardarilor români. Presa locală şi centrală a scris mult despre afacerile lui Vasile Ţânţaş, inclus în grupul "băieţilor deştepţi din energie" şi despre care se spune că ar fi un apropiat al deputatului PDL Ioan Oltean. Firmele lui Ţânţaş au executat foarte multe lucrări în baza unor contracte încheiate cu statul.

Uneia dintre firmele sale, omul de afaceri i-a dat chiar numele fiului său, "Beny Alex".

Firmele lui Vasile Ţânţaş au înregistrat cifre de afaceri spectaculoase. Din 2005, una din societăţile sale a obţinut licenţă de furnizare a energiei, obiectul principal de activitate fiind întreţinerea liniilor electrice aeriene. Ţânţaş mai deţine - potrivit informaţiilor apărute în presă - şi o staţie de comercializare a carburanţilor, un fast-food, un hotel, un ştrand etc. Companiile sale sunt centrate şi pe investiţii şi lucrări în domeniul hidrotehnic, energetic şi al construcţiilor civile.

Revenind la Beny Ţânţaş, tânărul este cunoscut în special pentru pasiunea sa pentru frumos.

Presa tabloidă a relatat, în 2010, despre relaţia sa cu fotomodelul Andreea Tivadar, care a ţinut ascunsă multă vreme identitatea iubitului său. În cele din urmă s-au afişat împreună, prima dată, la deschiderea unui club. Beny nu mai este iubitul Andreei Tivadar, manechinul schimbând, între timp, mai mulţi parteneri.

Beny are şi un frate, Darius, care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. În decembrie 2008, el a condus beat, cu 200 km/h, şi a lovit o altă maşină, al cărei şofer a decedat. Imediat după accident, fratele lui Beny a părăsit ţara pentru a-şi trata în Germania rănile suferite în accident. El a mai fost implicat şi în alte incidente rutiere. În septembrie 2006, a comis un alt accident, în care a fost rănită o persoană, fugind de la locul accidentului. Un alt fiu al lui Vasile Ţântaş, Samuel Ţîntaş, este unul dintre liderii locali ai PDL şi fost subprefect de Satu Mare. În prezent, potrivit paginii de web a PDL Satu Mare, Samuel Ţântaş deţine funcţia de primvicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL. (Gabriela Ştefan)