Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice propune, într-un raport lansat marţi, în prezenţa şefului statului, dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea "sexului comercial".
Sunt teme pe care oamenii politici le-au ocolit până acum şi nici Traian Băsescu nu a făcut referire la ele, în minidiscursul ţinut în faţa membrilor comisiei.
Preşedintele a vorbit despre "eşecul eficienţei sistemului de protecţie socială românesc" şi despre "sutele de mii de oameni care beneficiază de pensii de invaliditate în mod nemeritat, iar resursa este luată de la cei care au nevoie de ea şi este dată unora care au dat ori un pachet de ţigări ori o sticlă de whisky", propunând un pact naţional pentru asistenţa socială.
Temele sensibile din raport au fost însă ocolite, mai ales că ele pot deveni explozive în campania electorală. Traian Băsescu are amintiri neplăcute legate de aceste teme, având în vedere că, în campania din 2004, s-a declarat adeptul dezincriminării homosexualităţii, susţinând că unul din cinci români ar fi homosexuali. Scandalul a fost uriaş şi Băsescu a fost nevoit să îşi retracteze afirmaţiile.
Centre de asistenţă şi prezervative gratis pentru prostituate
Membrii comisiei conduse de profesorul universitar Marian Preda propun, printre altele, dezincriminarea consumului de droguri, nu şi a traficului, pentru a aduce la "suprafaţă" consumatorii. "Recent s-au deschis în multe oraşe ale ţării (Braşov, Bacău, Galaţi, Hunedoara, Brăila, Iaşi, Bucureşti) magazine care vând produse etnobotanice ce au acelaşi efect ca drogurile ilegale uşoare şi efectele lor sociale nu par a fi vizibile. (...) Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave", se arată în raport.
Comisia mai propune şi "legalizarea sexului comercial (nu şi a intermediarilor de servicii sexuale)" pentru a controla bolile cu transmitere sexuală. "Impunerea unei astfel de măsuri în absenţa unei analize bazate pe experienţa altor state şi în funcţie de particularităţile României ar putea genera totuşi efecte nedorite", se arată în raport, membrii comisiei propunând şi înfiinţarea de servicii şi centre specializate în care femeile care practică sexul comercial să beneficieze de asistenţă medicală, socială şi psihologică, precum şi de "prezervative oferite gratis".
Preşedintele Traian Băsescu a ştiut ce conţine raportul, întrucât şeful comisiei a explicat, la prezentarea lui, ce conţine şi care sunt cele două prevederi controversate: legalizarea prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri. Băsescu a ascultat fără să comenteze şi la final a precizat: "Raportul este integral asumat, cu poza pe care o face sistemului social din România şi cu recomandările lui, este integral asumat de preşedintele României".
Preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat raportul comisiei de la Cotroceni ce prevede printre altele legalizarea prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri. Informaţia a fost confirmată pentru Gândul de către preşedintele comisiei pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demogramfice, Marian Preda: "Domnul preşedinte îşi asumă acest raport, îl consideră ca fiind extrem de valoros şi îl va înainta guvernului pentru a fi studiat. Guvernul va face cum crede. Rolul nostru se opreşte aici: să facem aceste propuneri iar ele să fie discutate. După ce vor fi dezbătute, se va lucra în următoarele luni la un pact social-naţional, astfel încât după alegeri, în ianuarie, acesta să fie semnat de toate partidele politice, sindicate şi patronate".