Comedia pierde un maestru: Nicu Constantin
Evenimentul Zilei - Miercuri, 16 Septembrie 2009
Nicu Constantin a încetat ieri din viaţă, după o lungă suferinţă, actorul fiind internat la Spitalul
Militar Central (SMC) din Bucureşti de peste patru luni. Îndrăgitul artist ajunsese la 70 de ani, însă ultima aniversare şi-a petrecut-o în spital, alături de familie şi de medicii care îl îngrijeau. Aceştia din urmă organizaseră, în acea zi, un moment special pentru cel pe care aparatele îl ţineau în viaţă.
„Ne-a făcut surpriza să zâmbească, să vorbească, să facă glume. Din păcate, episoadele în care comunica şi rezista fără intubaţie erau foarte rare”, a povestit Ioan Sârbu, directorul spitalului. Echipa de medici se aştepta ca starea actorului să se înrăutăţească.
„Se simţea din ce în ce mai rău în ultimele zile, eram pregătiţi să intervenim, echipa a făcut tot posibilul pentru a-l salva, însă a fost peste putinţa medicilor”, a adăugat Sârbu. Actorul a suferit ieri un prim stop cardiorespirator în jurul orei 14.00, medicii reuşind atunci să îl readucă la viaţă. Două ore mai târziu actorul a încetat din viaţă, după un al doilea stop cardiorespirator, manevrele de resuscitare încheindu-se după aproape o oră. „Fără niciun rezultat, din păcate”, a mai spus Ioan Sârbu. Actorul avea o afecţiune pulmonară severă, o alta neurologică şi probleme cu inima.
9000 de reprezentaţii
Familia lui Nicu Constantin are rădăcini greceşti şi albaneze. Actorul s-a născut în 1939, la Eforie Sud, din părinţi originari din afara ţării, mai precis de peste Dunăre, din zona Balcanilor – mama lui se născuse în Grecia, iar tatăl său în Albania. Biografia lui Constatin este una atipică: viitorul actor de comedie a absolvit, la Constanţa, cursurile Liceului de Marină, dar în Bucureşti a urmat Şcoala Populară de Arte.
Talentul său l-a făcut să „strălucească” şi să-i încânte, timp de decenii, pe spectatori, pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, unde a activat între 1960 şi 2000, şi a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii - o cifră greu de atins. În perioada 1979-1982, Constantin a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”. În toţi aceşti ani, a jucat în peste 20 de filme.
Jerry Lewis de România
Nicu Constantin a reuşit să îmbine, cu succes, cele două meserii: cea de artist şi „meseria de a trăi”. Actorul a scris o carte autobiografică, al cărei titlu, „Ochelarii miraculoşi”, face referire la lentilele pe care le purta tot timpul şi care deveniseră un adevărat „brand” personal. Suporter înfocat al echipei de fotbal Rapid, a dedicat o melodie aşa-numitelor „mingicării” şi istoriei clubului. În ultimii ani, a şi cântat alături de Cornelia Catanga.
Şi mai ciudat a fost felul în care acest veritabil Jerry Lewis al României a abordat viaţa personală: Constantin s-a căsătorit, când avea aproape 50 de ani, „pe teren neutru”, mai precis în America. Decizia care i-a unit pe actor şi pe aleasa inimii sale, Măndiţa, s-a luat brusc şi fără pregătiri prealabile. Se pare că cei doi şi-au dorit o ceremonie mai mult decât discretă, Constantin fiind nevoit să împrumute hainele de mire.
Doliu în breasla artiştilor
Vestea morţii lui Nicu Constantin i-a îndurerat pe cei care l-au cunoscut şi au lucrat alături de el. „Sunt aşa de impresionat, nici acum nu îmi vine să cred. Acum patru, cinci zile am fost la el şi l-am vizitat. Arăta foarte rău, nu am putut să vorbim, făcea numai nişte semne. Mă bucur că l-am văzut şi că l-am pupat... Am pierdut un coleg, un actor, nu numai eu, ci întreg teatrul românesc, un actor minunat, cu un haz cum foarte puţini au”, şi-a exprimat durerea Alexandru Lulescu, cel cu care Nicu Constantin a format un cuplu pe scena teatrului.
„A fost unul dintre cei mai carismatici actori, cu calităţi multiple, miruit de Dumnezeu cu un talent extraordinar. A realizat împreună cu Alexandru Lulescu unul dintre cele mai extraordinare cupluri”, a declarat şi actorul Alexandru Arşinel.
„Nu este important ce a însemnat pentru mine sau pentru teatru Nicu Constantin... el a însemnat foarte mult pentru frunţile încreţite ale românilor. Noi actorii nu murim atâta timp cât trăim chiar şi în memoria unui singur spectator”, a spus, la rândul său, actorul Mircea Albulescu.
„Un partener exigent şi pretenţios”
Rodica Popescu Bitănescu şi-a amintit de primul spectacol pentru care o propusese Nicu Constantin, un actor exigent şi elegant: „Am primit vestea ca un fulger, deşi mă aşteptam pentru că ştiam că e foarte bolnav. E foarte trist când îţi moare un partener de scenă, un prieten. Nicu Constantin a fost cel care m-a propus pe mine la teatrul Constantin Tănase, pentru piesa care se numea «Pa, Costică, pa», aşa am intrat eu pe culoarele divertismentului. Mi-l amintesc ca pe un partener exigent şi pretenţios, îi plăcea tot timpul să se îmbrace elegant, lucru pe care îl făcea din respect pentru public”.
Pe Nicu Constantin îl revolta ce se întâmplă în cultură, a povestit actriţa Adela Mărculescu. „Pe plan artistic, ultima noastră întâlnire a fost la «Alo, aterizează străbunica». Nu puteai să nu îl îndrăgeşti şi să nu îl simţi aproape. Vorbim din ce în ce mai des despre artişti la timpul trecut. Moartea lui Nicu Constantin nu face altceva decât să ne revolte pe toţi. Mă uit acum la televizor şi nu aud cuvântul „cultură”. Nu există. Şi Nicu era supărat din cauza asta. Toate duc în acelaşi loc şi la aceeaşi tristeţe”.
Tags: nicu constantin deces actor 4530 vizite
Distribuie pe