Locale Altele
Marti, 3 August 2021
Marti, 3 Aug 2021
Primul 1 Mai de criză amplifică protestele
Evenimentul Zilei  - Duminica, 3 Mai 2009
Mii de oameni au ieşit ieri pe străzi în Germania, Turcia, Franţa sau Grecia pentru tradiţionalele demonstraţii de 1 Mai şi şi-au arătat nemulţumirea faţă de răspunsul guvernelor la criza economică mondială, transmite agenţia Reuters.

Concedierile din ultimul an şi uriaşele pachete financiare alocate pentru salvarea băncilor au fost criticate din Europa până în Asia de sindicalişti, studenţi sau activişti de stânga.
 
Ziua protestelor a fost marcată de violenţe în Turcia, Germania sau Grecia, unde protestatarii de extremă stânga s-au ciocnit cu forţele de ordine, lăsând în urmă zeci de răniţi, maşini incendiate şi magazine devastate.
 
Proteste politice şi incendii

În Germania, afectată de cea mai gravă criză economică de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, vi olenţele au început noaptea şi s-au soldat cu rănirea a peste 50 de poliţişti.
 
Peste 200 de demonstranţi, care stri gau lozinci anticapitaliste, au aruncat cu sticle şi pietre în poliţişti, dar şi în maşini sau tramvaie, la Berlin. Cinci maşini au fost incendiate. În jur de 5.000 de poliţişti au fost dispuşi pe stră zile Berlinului, unde erau organizate mai multe marşuri ale militanţilor de stânga, ale sindicaliştilor şi ale unor grupuri de extremă-dreaptă.

„Pe de-o parte, există persoane care protestează paşnic faţă de criza economică. Atunci când oamenii incendiază maşini şi comit acte criminale nu mai are legătură cu protestele politice”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de Reuters.
 
300 de marşuri în Franţa

În jur de 300 de marşuri erau programate să se desfăşoare în Franţa, unde au avut loc recent nenumărate greve. Mii de protestatari au ieşit pe străzile din Marsilia, Grenouble sau Bordeaux, înaintea unui mare miting de la Paris.
 
Sindicatele au chemat oamenii în stradă, avertizând că guvernul a făcut prea puţin pentru oamenii obişnuiţi, în vreme ce au protejat de criză băncile, ale că ror manageri au primit bonusuri substanţiale. Preşedintele Nicolas Sarkozy, contestat pentru politicile sale sociale şi economice, a fost una dintre principalele ţinte ale criticilor protestatarilor, chemaţi în stradă inclusiv de Partidul Socialist.

Violenţe în Turcia şi în Grecia


La Istanbul, câteva sute de ma ni festanţi s-au bătut cu poliţia, în vreme ce mii de sindicalişti şi militanţi de stânga se adunaseră în centrul oraşului pentru demonstraţii paşnice.

Mii de oameni au ieşit pe străzi şi la Atena, unde bannerele sindicaliştilor au transmis un mesaj clar: „Nu vom plăti pentru criză”. Câteva sute de anarhişti s-au luptat cu forţele de ordine, care au fost nevoite să folosească gaze
lacrimogene.

Mai multe marşuri au avut loc în Japonia sau în Filipine, unde sindicaliştii au cerut guvernului să stopeze concedierile în masă ale muncitorilor. De monstraţii erau programate şi în Spania, în Italia sau în Cuba.

Tags: 1 mai  proteste  criza  
1576 vizite
Distribuie pe