Cel puţin 770 de persoane au murit în urma cutremurului puternic care a afectat miercuri oraşul Padang din insula indoneziană Sumatra, potrivit unui bilanţ al deceselor confirmate, stabilit joi după-amiază de Ministerul Afacerilor Sociale, relatează AFP. Autorităţile se aşteaptă la creşterea bilanţului, care ar putea ajunge la "câteva mii de morţi", din cauza pagubelor mari.
Numeroase persoane au fost prinse sub dărâmăturile clădirilor care s-au prăbuşit în Padang şi în regiune.
Un nou cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,8 pe scara Richter, potrivit institutului american de geologie, s-a înregistrat joi dimineaţa la circa 150 de kilometri sud de Padang, potrivit autorităţilor, care nu au precizat dacă există victime.
Această regiune este situată într-o zonă cu mari riscuri seismice, între Marea falie continentală a Sumatrei şi o subducţie oceanică.