Locale Altele
Miercuri, 15 Ianuarie 2025
Mie, 15 Ian 2025
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Tunisienii au furat Ferrari-ul fostului dictator cu un motostivuitor - VIDEO
Gândul  - Joi, 20 Ianuarie 2011
O echipă de ştiri a filmat pe o autostradă din Tunisia un excavator care se deplasa având în cupă un autoturism de lux.

Se pare că şoferul excavatorului furase un Ferrari 599 GTBgalben. Potrivit primelor informaţii, bolidul aparţine chiar preşedintelui fugit din ţară în timpul protestelor violente din ultimele zile, informează site-ul NOS.nl din Olanda.

O anchetă judiciară privind acuzaţii de "achiziţie ilegală de bunuri" şi "plasamente financiare ilegale în străinătate" a fost demarată împotriva preşedintelui îndepărtat de la putere Zine El Abidine Ben Ali şi familiei sale, în timp ce Elveţia anunţă că a blocat fondurile acestora, relatează AFP.

Ancheta a fost demarată pentru "achiziţie ilegală de bunuri mobiliare şi imobiliare", "plasamente ilegale în străinătate" şi "export ilegal de devize", a precizat, miercuri, agenţia oficială tunisiană TAP, citând o "sursă autorizată". Ea îl vizează în special pe fostul şef de stat, pe soţia sa Leila Trabelsi, "fraţii şi ginerii lui Leila Trabelsi, fiii şi fiicele fraţilor săi".

Clanul Ben Ali-Trabelsi este acuzat că a exploatat bogăţiile Tunisiei în ultimii 23 de ani. Fostul preşedinte a fost îndepărtat de la putere vineri şi a fugit în Arabia Saudită, în urma unei revolte populare care a durat o lună.

Elveţia a decis să blocheze eventuale fonduri pe care fostul preşedinte tunisian le-ar deţine în cadrul Confederaţiei, a anunţat miercuri preşedinta Confederaţiei, Micheline Calmy-Rey.

"Elveţia a decis să blocheze cu efect imediat eventuale fonduri din Elveţia ale fostului preşedinte tunisian Ben Ali şi ale anturajului său", a explicat, într-o conferinţă de presă, Calmy-Rey, care ocupă şi postul de ministru al Afacerilor Externe. Guvernul elveţian a decis de asemenea "să blocheze bunurile acestor persoane în Elveţia", a adăugat ea, explicând că, "prin aceste măsuri, dorim să evităm orice risc de deturnare a acestor fonduri, înainte ca originea lor să fie clar stabilită".




4359 vizite
Distribuie pe